Conflictul „înghețat” de la începutul anilor ’90 din Georgia se înfierbântă subit la sfârșitul verii lui 2008. Ceea ce era considerată a fi o problemă domestică a Georgiei, și anume mișcările separatiste din cele două provincii, Osetia de Sud și Abhazia, devine o chestiune de inters mondial ce produce schimbări importante în relațiile internaționale și în paradigma de analiză a acestora.
Acest conflict „înghețat” se transformă într-un adevărat război regional de facto, prin actorii implicați direct, dar, luând în considerare forțele care intră în coliziune în mod indirect, capătă valențe internaționale. Este un moment de mare intensitate care nu numai că va lăsa viitorul Georgiei în balanță, dar va produce o criză profundă a relațiilor dintre Rusia și Occident, cea mai mare de la căderea Uniunii Sovietice. Războiul de cinci zile din august 2008 redeschide, așadar, chestiunea poziționării Rusiei pe scena internațională, a relațiilor dintre o Federație Rusă emergentă și Vest – și, în particular, Statele Unite.
Calmul dinaintea furtunii
Principala prioritate a Georgiei este integritatea teritorială a statului, integrarea provinciilor separatiste Osetia de Sud și Abhazia, conform declarațiilor Ambasadorului Georgiei la ONU, Irakli Alasania, în martie 2008. De asemenea, integrarea euro-atlantică este promovată în 2008, la începutul anului, Georgia aplicând pentru programul MAP (Membership Action Plan), alături de Ucraina.
În relația cu Rusia, Ambasadorul Alasania menționează că schimbarea de la nivelul conducerii ruse prin alegerea președintelui Medvedev nu prefigurează nicio schimbare a traiectoriei relațiilor ruso-georgiene. În ceea ce privește America, acesta subliniază că „relațiile dintre Statele Unite și Georgia sunt un model pentru cum o superputere și o țară mică pot fi aliați strategici”, subliind importanța fructificării acestor relații și încrederea pe care Georgia o are în această alianță.
Cursa înarmărilor
După eșecul recuperării celor două provincii secesioniste în 2004, președintele Saakașvili realizează că șansele Georgiei de a câștiga teritoriile nu pot fi sporite decât printr-o reformă radicală a forțelor armate georgiene capabile să lupte cu separatiștii. Așadar, fondurile militare au crescut, atingând 8% din PIB în 2007-2008, s-a renunțat la serviciul militar obligatoriu în favoarea formării unei armate profesioniste și s-a implementat un program de achiziționare de armament. Printre achiziții s-au numărat peste o sută de tancuri T-72, zeci de piese de artilerie grea, peste 200 de vehicule blindate ușoare și câteva elicoptere de atac și de transport. De asemenea, au fost procurate și UAV-uri de proveniență israeliană utilizate în monitorizarea aeriană a teritoriului celor două republici secesioniste.
Georgia a început antrenarea unei mari forțe de rezerviști, sporind numărul acestora cu 25.000 pe an, într-un efort de a ajunge la un număr final de 100.000. În antrenarea trupelor georgiene, un aport important l-au adus Statele Unite, care a implementat un program de antrenament de contrainsurgență, întrucât Georgia a fost de acord cu trimiterea de trupe în Irak. Guvernul a făcut o prioritate și din dezvoltarea și antrenarea unui grup operativ special în cadrul Ministerului de Interne, echipați cu vehicule blindate, artilerie și drone de supraveghere, instruiți să lupte cu separatiștii.
Planuri strategice sau visuri naive?
Deveniseevident că echilibrul de forțe dintre autoritățile georgiene și cele separatiste înclina categoric înspre partea georgiană. Chiar și forța de menținere a păcii rusească – 500 de soldați în Osetia de Sud și 2.300 în Abhazia – nu mai era o putere pe măsura armatei georgiene. Dacă ar fi dorit să preia controlul asupra regiunilor separatiste utilizând forța, Georgia ar fi putut face acest lucru, iar singura în măsură să le protejeze putea fi Armata Rusă care să intervină direct.
Așadar, în 2008, principalul obiectiv al Georgiei era un atac împotriva Osetiei de Sud, avansând profund în teritoriul regiunii. Situația era favorabilă, teritoriul Osetiei de Sud fiind redus, iar autoritățile osetine nu dețineau controlul asupra tuturor zonelor regiunii. Bazându-se pe superioritatea calitativă și cantitativă a armatei sale, Georgia spera să înfrângă forțele osetine rapid, ocupând capitala Tskhinvali și blocând Autostrada Trans-Caucaziană ce face legătura cu Rusia. Atunci Georgia ar fi putut instaura o administrație proprie, condusă de Dmitriy Sanakoev și ar fi preluat controlul asupra întregii enclave separatiste.
Continuarea pe historia.ro
