Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Corneliu Calotă, a anunțat, miercuri, că avizul Guvernului pentru fuziunea dintre Elcen și RADET a fost amânat pentru săptămâna viitoare, fiind așteptat un punct de vedere de natură "pur tehnică" de la Primăria Municipiului București, informează Mediafax.
"Fuziunea dintre Elcen și RADET s-a amânat pentru săptămâna viitoare, pentru formularea unui punct de vedere de natură pur tehnică. Deci, nu se pune problema principiului, ci pentru a nu exista niciun fel de inadvertențe ulterioare sau neajunsuri", a spus Calotă.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara recent că RADET trebuie să se transforme în societate comercială până la sfârșitul anului, urmând ca fuziunea regiei cu Elcen să se facă "undeva spre martie 2015". Totodată, Oprescu susținea că fuziunea RADET-Elcen va rezolva problema energiei termice în București, în felul acesta urmând să fie stinse datoriile pe care regia le are la Elcen, iar municipalitatea va controla și coordona atât producția, cât și distribuția de căldură și apă caldă.
Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București (RADET) este în subordinea municipalității, iar Electrocentrale București (Elcen), furnizorul de energie termică al RADET, aparține Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie.
Astfel, noua entitate, care va rezulta în urma fuziunii RADET-Elcen, va fi în subordinea municipalității.
Mai multe pe Mediafax.