Gușă: Toader și Dragnea vor să mimeze concurența pentru DNA, dar se poate întoarce împotriva lor

Gușă: Toader și Dragnea vor să mimeze concurența pentru DNA, dar se poate întoarce împotriva lor
Noua dispută legată de nominalizările pentru șefia DNA poate provoca noi repoziționări, atât între adversarii tradiționali, cât și în interiorul taberei PSD - ALDE, de fapt Dragnea - Tăriceanu, este de părere consultantul politic Cozmin Gușă. Într-o intervenție în emisiunea "Jocuri de Putere", Gușă a remarcat faptul că Tudorel Toader poate avea un rol decisiv în acest episod.
"Pentru noi toți, DNA, chiar cu excesele pe care care le-a comis și le-am menționat deseori, înseamnă normalitate. România a fost devalizată, după 1989, într-un mod grobian și această instituție și-a câștigat respectul public pentru că românii au înțeles că această țară a fost furată, taxele noastre au fost furate prin fel de fel de inginerii financiare, făcute de oamenii de afaceri cu complicitatea politicienilor și că această entitate a sistemului din Justiție a acționat și le-a ținut piept. Sigur, se întâmplă și greșeli, există și excese, dar noi, ca să ne păstrăm cât de cât coloana vertebrală ca și cetățeni, avem nevoie de acest DNA, nu putem să asistăm pasivi la acțiunile ostile ale baronilor de orice culoare,"a afirmat Gușă.
"Azi vedem mimarea uneo competiții, din punct de vedere al lui Toader și Dragnea, care i-a pus în încurcătură, pentru că au dat drumul competiției și nu știu ce să facă, deja Tudorel Toader s-a scăpat, a intrat prin telefon pe la televiziuni prietene și a anunțat, ceea ce însemnă că ne și putem aștepta, că practic această competiție va fi de formă. Nu știm dacă va fi de formă, dacă asta gândește Tudorel Toader sau asta este strategia lor, pentru că, dacă este să-i găsim o însușire lui T.T., aceasta este viclenia."
Ce șanse au cei patru procurori înscris în lupta pentru șefia DNA
"Propunerile de candidaturi sunt bune, nu sunt, așa cum ne-am fi aștepat, niște oameni pogorâți din tolba lui Dragnea. Și eu pariez că Dragnea nu va interveni în acest jos și, la cât de găurit nici nu cred că poate, ceea ce este o veste bună pentru România. Dar dacă Tudorel Toader va tergiversa, tot jocul lor, apropos de falsele acuzații către toată lumea, de excesele din Justiție, nu va mai fi credibil, pentru că dânșii au insistat foarte mult să o dea la o parte pe Laura Codruța Kovesi, vorbind despre urgențele din acest sistem al DNA și, în mintea lor, de excesele care s-au produs acolo.
Dacă tergiversează, acest joc al lor devine necredibil, pentru că nu mai vedem unde este urgența, dar nu se vor sfii, pentru că au posibilitaea să manipuleze prin mass media, din punctul lor de vede au suficiente televiziuni și site-uri care se fac de rușine, le cântă în strună, exact ca lăutarii, contra unor sume de bani, mai mici sau mai mari, așa că pot rezolva problema, spunând că cei patru candidați pentru șefia DNA nu se califică.
Dacă ar fi să fac un clasament al șanselor pentru șefia DNA, unul realist, trecând peste ipoteza ca Tudorel Toader să tergiverseze, probabil pe primele locuri ar fi Lazăr sau Iacob, pe următorul Grecu si pe ultimul Mirică, tocmai din perspectiva istoriei ei cu L.C. Kovesi, dar și a celei povești cu "doi și un sfert" și u dosar prin care o întreagă entitate a serviciului secret al Ministerului de Interne a fost decapitată fără să aflăm niciodată finalul și cauzele," a comentat Cozmin Gușă.
Tăriceanu a avut de câștigat, Iohannis și Dragnea sunt perdanții momentului
"Este clar că jocul de putere s-a resetat odată ce ceea ce Tăriceanu a înțeles că trebuie să facă. Este clar că jocul de putere s-a resetat odată ce același complet l-a achitat pe Tăriceanu și l-a condamnat pe Dragnea. Din această perspectivă putem să ne imaginăm un viitor diferit: Tăriceanu este un beneficiar temporar al acestui joc de putere, pentru că nu cred că va trece mult timp până când Tăriceanu și ALDE vor deveni o țintă a lui Dragnea. Pedanții momentani sunt, în mod paradoxal, Klaus Iohannis și Liviu Dragnea. Ăsta e și motivul pentru care Dragnea revigorează retorica anti-Iohannis, este o retorică care-i convine și care ajută pe amândoi, nu întâmpltor jocul din Miministerul de Finanțe, marea bătaie între Teodorovici și Mișa este legată exact de casa lui Iohannis, este evident că Orlando este trimis la luptă de Dragnea, Mișa face într-un fel jocul lui Iohannis, dar n-ar putea asta dacă n-ar fi susținut de Tăriceanu, iar în Justiție, faptul că Tudorel Toader face parte din echipa lui Tăriceanu ne poare oferi surptize. Nu este un joc ideal, este un joc în lighean," a concluzionat consultantul politic Cozmin Gușă.
În acest context, al luptei poltiice tot mai acerbe și lipsite de orice urmă de interes real față de problemele oamenilor de rând, consultantul politic a pomenti și campania lansată de Realitatea TV.
"Vreau să semnalez campania noastră "Gura PSD", poate telesspectorii au remarcat că prezentatorii Realitatea TV poartă o insignă cu acest slogan, în semn de respect pentru cetățenii care n-au contenit să se revolte, mult mai activ cei din diaspora, este de altfel firesc, pentru că acest curaj și dorință de a trăi într-un mediu mai aseptic din punct de vedere demoratic i-au și făcut să-și dorească să plece din țară și să-și câștige respectul de sine, chiar cu prețul unor umilințe. Această campanie a noastră se dorește și un fel de încurajare pentru mitingul din 10 august care, în final, a primit avizul Primăriei Generale, am văzut că nu se mai joacă nimeni cu asta. E bine, pentru că economia noastră, dacă într-un fel este echilibrată, este și datorită contribuțiilor celor din diaspora. Măcar atât respect ar trebui să le oferim, să-i lăsăm să vină acasă să protesteze într-un spirit civic, de normalitate, pe care noi, din păcate, l-am pierdut," a afirmat Cozmin Gușă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























