Actual· 1 min citire

Grav accident în Caraș-Severin: un bărbat a murit. Circulația este restricționată

Grav accident în Caraș-Severin: un bărbat a murit. Circulația este restricționată

Grav accident în Caraș-Severin: un bărbat a murit. Circulația este restricționată

Publicat31 iul. 2017, 16:14
Actualizat31 iul. 2017, 16:17

Un bărbat a murit, luni, într-un accident rutier produs pe DN 6, în afara localității Topleț din județul Caraș-Severin, circulația în zonă desfășurându-se pe o singură bandă, alternativ, scrie Agerpres.

În accident au fost implicate două autovehicule, un autoturism și un autocamion, șoferul autoturismului decedând în urma impactului.

"Polițiștii s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele cercetări efectuate au stabilit că un bărbat în vârstă de 59 de ani, din București, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Caransebeș spre Orșova. La kilometrul 373+600 de metri, bărbatul a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un tir condus regulamentar de un cetățean bulgar în vârstă de 46 de ani. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului", a declarat Cecilia Dăneț, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili cu exactitate în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News