Actual· 2 min citire

Germania nu vrea ca licența vaccinului BioNtech să fie vândută pentru creșterea producției

Germania nu vrea ca licența vaccinului BioNtech să fie vândută pentru creșterea producției

Germania nu vrea ca licența vaccinului BioNtech să fie vândută pentru creșterea producției

Publicat28 dec. 2020, 16:27
Sursăagerpres

Guvernul de la Berlin spune că BioNtech și Pfizer se vor descurca cu creșterea producției de vaccinuri anti-Covid-19, motiv pentru care nu consideră că este necesară vânzarea licenței către alte companii pentru creșterea producției la nivel mondial.

„Obiectivul nostru este ca începând din februarie și martie să poată fi produse mai multe vaccinuri în Germania”, a declarat luni ministrul german al sănătății Jens Spahn la postul public ZDF, citat de agenția EFE.

El a respins sugestia social-democraților de a fi transferată licența acestui vaccin către alte companii farmaceutice în vederea suplimentării producției. „Vorbim despre o producție foarte complexă, cu înalte standarde de calitate și securitate, care nu poate fi transferată niciunei alte firme”, a susținut ministrul german, amintind că BioNTech a cumpărat la Marburg (vestul Germaniei) o unitate de producție a companiei farmaceutice elvețiene Novartis, având astfel perspectiva creșterii capacității.

Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre ale Uniunii Europene 200 de milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech, cu o opțiune pentru încă 100 de milioane de doze. Cele 200 de milioane de doze vor fi livrate până în septembrie 2021. Acestea vor fi suficiente pentru vaccinarea a 100 de milioane din cele aproape 450 de milioane de persoane cât numără împreună statele UE.

Guvernul de la Berlin estimează că începând din ianuarie vor fi livrate Germaniei săptămânal circa 700.000 de doze de vaccin.

La fel ca majoritatea țărilor europene, Germania începe vaccinarea cu persoanele cu vârste de peste 80 de ani, cu personalul sanitar și alte categorii foarte vulnerabile. Se va coborî apoi pe grupe de vârstă și niveluri de vulnerabilitate, în luna februarie fiind estimată începerea vaccinării grupei de vârstă de peste 70 de ani.

În ce privește populația generală, ministrul Spahn a spus că obiectivul guvernului german este ca de la jumătatea anului 2021 să ofere posibilitatea vaccinării tuturor cetățenilor neincluși în categoriile vulnerabile.

Pe de altă parte, a adăugat el, faptul că nu există deocamdată posibilitatea ca toți cetățenii să se vaccineze nu permite instituirea unor excepții privind restricțiile de mobilitate în cazul persoanelor vaccinate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News