Actual· 2 min citire

Gara de Nord din Capitală, blocată din cauza unei defecțiuni. CFR anunță întârzieri

Gara de Nord din Capitală, blocată din cauza unei defecțiuni. CFR anunță întârzieri

Gara de Nord din Capitală, blocată din cauza unei defecțiuni. CFR anunță întârzieri

Publicat9 oct. 2015, 12:56
Actualizat9 oct. 2015, 14:47

Circulația trenurilor care ar fi trebuit să plece sau să ajungă în Gara de Nord din București a fost paralizată, câteva ore, vineri în jurul prânzului. UPDATE: Circulația trenurilor a fost reluată parțial. Situația nu a fost, încă remediată în totalitate.

UPDATE 13,30 CFR anunță întârzieri ale trenurilor în Gara de Nord, după defectarea sistemului de dirijare a traficului. Trenurile au întârzieri la sosirea în Gara de Nord sau la plecare, din cauza unor defecțiuni electrice apărute la sistemul de dirijare a traficului, în prezent circulația garniturilor fiind asigurată prin procedura "cale liberă" sau pe bază de ordin de circulație, informează Mediafax.

UPDATE 13.00 Circulația trenurilor a fost reluată parțial. Situația nu a fost, încă remediată în totalitate.

Reprezentanții CFR susțin că este vorba despre o defecțiune tehnică. Blocajul Gării de Nord vine într-un moment de trafic intens, vineri fiind una dintre cele mai aglomerate zile pe peroanele gării.

Călătorii susțin că au fost informați că haosul s-ar fi creat din pricina unor defecțiuni apărute la soft-uri, scrie b365.ro.

De zeci de minute, trenurile care ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord au întârzieri mari, din cauza unei defecțiuni tehnice. La fel se întâmplă și cu trenurile care ar fi trebuit să plece din gară, după cum susțin călătorii care așteaptă pe peroanele Gării de Nord.

„Periodic se fac anunțuri în gară. Ni se spune că este vorba despre o defecțiune. Trenul meu are întârziere o oră", spune un călător blocat în Gara de Nord.

"Echipele de intervenție feroviare sunt pe teren și desfășoară deja lucrări pentru remedierea defecțiunilor survenite la instalațiile de dirijare a traficului. La ora actuală, la intrare în București Nord, se asigură circulația trenurilor fie prin procedura cale liberă, cu verificarea pe teren a poziției aparatelor de cale pe toate secțiunile afectate, fie pe bază de ordin de circulație", se arată în comunicatul transmis agenției Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News