Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a criticat sâmbătă, într-o scrisoare adresată omologului său britanic Priti Patel, "răspunsul total inadaptat" al Marii Britanii și "lipsa de umanitate" față de refugiații ucraineni respinși la Calais, notează AFP.
Încercând să se alăture familiilor lor de peste Canalul Mânecii, aproximativ 150 de ucraineni care au fugit din țara lor invadată de Rusia au fost invitați în ultimele zile de oficiali britanici "să se întoarcă" și "să meargă la Paris sau Bruxelles" pentru a obține vizele în consulate, a afirmat ministrul în această scrisoare consultată de AFP.
Gérald Darmanin a continuat criticând acest "răspuns total inadaptat" și o "lipsă de umanitate" față de refugiați în "dificultate", "frecvent femei cu copii mici, vârstnici sau persoane cu dizabilități".
În total, "peste 400 de cetățeni ucraineni" au sosit la Calais de la începutul războiului, potrivit ministrului francez de interne.
De câteva zile, situația lor este o sursă de fricțiuni între Londra și Paris, ale căror relații sunt deja tensionate de problema trecerilor ilegale de migranți.
Guvernul francez a anunțat joi că Marea Britanie va înființa "un fel de consulat" la Calais pentru a elibera vize direct pe loc ucrainenilor aflați acolo.
"Devine imperativ ca reprezentanța voastră consulară, în mod excepțional și pentru perioada crizei, să poată elibera vize pentru reîntregirea familiei direct la Calais", a reamintit Gérald Darmanin.
"Ar fi de neînțeles dacă s-ar desfășura întăriri consulare în acest scop în toată Europa și până în Ucraina și nu ar fi la fel cel mai aproape de frontierele voastre", a subliniat el.
"Litoralul nostru au fost scena a prea multe tragedii umane", a insistat demnitarul francez, referindu-se la naufragiul care costat viața a 27 de migranți la sfârșitul lui noiembrie, "să nu adăugăm la asta și aceste familii ucrainene".