Actual· 2 min citire

FOTO + VIDEO | Cel mai mare avion din lume a aterizat, joi, pe Aeroportul Henri Coandă

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Publicat7 oct. 2021, 17:50
Actualizat7 oct. 2021, 17:52

Cel mai mare avion comercial din lume, Antonov AN-225 Mriya, a aterizat în premieră, joi, pe Aeroportul Henri Coandă din București.

,,Controlorii de trafic aerian ai ROMATSA au avut astăzi o misiune specială: să asigure aterizarea în siguranță pe aeroportul Otopeni a uriașului avion Antonov AN-225 Mriya. Unic și cel mai mare din lume, acesta are 6 motoare, o lungime de 84 de metri și o anvergură a aripilor de 88,4 metri, fiind folosit în transporturi comerciale de gabarit depășit, de până la 250 de tone. Iubitori ai zborului și reprezentanți ai instituțiilor de aviație din Romania au fost prezenți la aeroport pentru a asista la această premieră pentru România’’, notează Regia Autonomă ROMATSA, pe o rețea de socializare.



Aeronava a venit din Linz, Austria, și va opera două zboruri de marfă pe ruta București - Riad (Arabia Saudită), potrivit sursei citate. Decolarea este prevăzută pentru 8 octombrie dimineața.

Sursa foto: Facebook


Aeronava de transport de marfă Antonov AN-225 Mriya ("Visul" sau "Inspirația" în limba ucraineană, cu nume de cod NATO "Cazacul") este conceput de compania Antonov din RSS Ucraineană, în anii 1980, fiind destinat inițial transportării rachetelor sovietice civile Buran din programul spațial sovietic.

Sursa foto: Facebook


În prezent, singurul avion Antonov AN-225 Mriya construit este utilizat pentru transporturi civile, având cea mai mare greutate la decolare, de 640 de tone, dintre care 250 de tone încărcătură maximă, și cea mai mare lățime a aripilor, de 88,4 metri.

Sursa foto: Facebook


Conform operatorului avionului, compania ucraineană Antonov Airlines, aeronava posedă o macara internă care poate ridica 30 de tone.

Sursa foto: Facebook


Primul zbor al aeronavei a avut loc în decembrie 1988, iar durata de viață a fost extinsă până cel puțin în 2033.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News