Actual· 6 min citire

Fostul șef al IPJ Suceava, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare

Fostul șef al IPJ Suceava, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare

Fostul șef al IPJ Suceava, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 12 apr. 2016, 23:24

Curtea de Apel Iași a decis, marți, condamnarea la trei ani și zece luni de închisoare a fostului șef al IPJ Suceava, Nicușor Todiruț, care a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu în cazul achiziției sediului Poliției Municipale Suceava.

Hotărârea Curții de Apel Iași poate fi contestată în termen de zece zile de la comunicare.

Todiruț a fost condamnat pentru „abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial” cu pedeapsa principală de trei ani și zece luni de închisoare și la pedeapsa complementară de doi ani a interzicerii unor drepturi, potrivit Mediafax.

În același dosar a mai fost condamnat și fostul șef al Serviciului logistică din IPJ Suceava, Alexa Dumitru Teodorovici, tot la trei ani și zece luni de închisoare și doi ani pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pentru aceleași acuzații aduse și fostului său șef.

Curtea de Apel Iași l-a condamnat și pe Constantin Bujoreanu, asociat și administrator de fapt la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, pentru complicitate la „abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial”, la pedeapsa principală de trei ani și zece luni închisoare și doi ani de pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, și tot la trei ani și zece luni de închisoare pentru evaziune fiscală, iar după contopirea pedepselor aplicate acesta va avea de executat patru ani și șase luni de închisoare și doi ani de pedeapsă complementară.

Totodată, instanța îi interzice lui Bujoreanu unor drepturi de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal a vreunei societăți comerciale , iar în cazul în care a fost ales, este decăzut din
drepturi.

În același dosar, a fost condamnat la trei ani de închisoare și Mihai Sorin Muntean, evaluator ANEVAR, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la „abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial” și pe evaluatorul ANEVAR Gheorghe Licurici la doi ani de închisoare pentru aceeași infracțiune.

Instanța a mai anulat și mai multe note contabile privind balanțele de verificare din luna octombrie și noiembrie 2006, semnate de Constantin Bujorean în care au fost reflectate „investițiile" la Sediul Administrativ Zimbru, deconturile de TVA din lunile aprilie, iunie, iulie, august, septembrie și octombrie 2006, semnate de Bujorean prin care s-a dedus fictiv taxă pe valoare adăugată aferente celor 136 facturi fiscale (pentru investițiile" la Sediul Administrativ Zimbru), declarația 101 privind impozitul pe profit pe anul 2006, semnată de Bujorean și depusă la AFPM Suceava pe 13 aprilie 2007 și în care este diminuat impozitul pe profit prin evidențierea cheltuielilor „investițiilor " la Sediul Administrativ Zimbru.

Mai mult, Curtea de Apel Iași a admis în parte acțiunea civilă formulată de Ministerul Afacerilor Interne prin Direcția Juridică București și i-a obligat pe inculpații Todiruț Ioan Nicușor, Teodorovici Alexa Dumitru, Bujorean Constantin în solidar cu SC „Rent Key” SRL Suceava, SC Prodeval SRL Suceava și SC Lucid Expert SRL Suceava să achite suma de 3. 772 900 lei , cu titlu de despăgubiri civile.

Totodată, a fost admisă acțiunea civilă formulată de Statul Român- Agenția Națională de Administrare Fiscală, iar Bujorean a fost obligat în solidar cu SC „Rent Key” SRL Suceava să achite acesteia suma de 2. 007 783 lei și accesoriile aferente până la data plății efective.

Fostul șeful IPJ Suceava, comisarul-șef Ioan Nicușor Todiruț, un subaltern al său, Alexa Dumitru Teodorovici, Constantin Bujorean, asociat și administrator de fapt la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, Mihai-Sorin Muntean, evaluator al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR) și administrator la SC Prodeval SRL Suceava, și Gheorghe Licurici, evaluator al ANEVAR, au fost trimiși în judecată în august 2013 de DNA Suceava.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-octombrie 2006, în contextul desfășurării procedurii de achiziție a unui imobil care să fie sediul Poliției municipiului Suceava, inculpatul Todiruț Ioan Nicușor, în calitatea sa de inspector șef al IPJ Suceava și de ordonator terțiar de credite, a semnat un contract prin care a dispus, din bani publici, plata unei sume cu 5.865.152 lei mai mari decât valoarea de piață a imobilului.

Imobilul a fost achiziționat de la SC Servicii Comerciale SRL Suceava, reprezentată de Constantin Bujorean, printr-o procedură în care șeful IPJ Suceava și-a încălcat atât atribuțiile de serviciu, cât și anumite prevederi ale legislației achizițiilor publice, susțin procurorii.

Cei 5.865.152 lei, care au fost achitați nejustificat din bugetul Ministerului Administrației și Internelor, constituie prejudiciu provocat în dauna acestuia și, în același timp, un folos necuvenit pentru SC Servicii Comerciale SRL, mai susține DNA.

De asemenea, șeful Serviciului Logistic din cadrul IPJ Suceava, Alexa-Dumitru Teodorovici, a creat premisele încheierii contractului fără parcurgerea etapelor legale, în sensul că a dispus întocmirea unor acte,
dintre care unele retroactiv, menite să confere o notă de legalitate procedurii de achiziție a imobilului, se arată în comunicat.

"În calitate de președinte al comisiei de negociere, Teodorovici Alexa-Dumitru a condus împreună cu inculpatul Todiruț Ioan-Nicușor ședința de negociere a prețului de vânzare-cumpărare, fără a stabili un plafon maximal de negociere a prețului, astfel încât achiziția imobilului să se încadreze în limita creditului bugetar aprobat, respectiv 1.500.000 lei", arată DNA.

În acest context, mai menționează sursa citată, Constantin Bujorean, asociat - împuternicit al SC Servicii Comerciale SRL Suceava, l-a ajutat pe Alexa-Dumitru Teodorovici pe parcursul procedurii achiziție a imobilului. În acest sens, arată procurorii, el pus la dispoziție un raport de evaluare întocmit, la cererea sa, de inculpatul Muntean Mihai-Sorin, raport care a stabilit o valoare de piață a imobilului supraevaluată, pe baza căreia, ca urmare a negocierii formale desfășurate, a fost acceptat un preț de cumpărare injust, de 11.900.000 lei. Raportul de evaluare a consemnat date fictive, dotări inexistente, inadvertențe și calcule eronate, susține DNA.

"În perioada aprilie-octombrie 2006, în calitate de asociat și împuternicit al SC Servicii Comerciale SRL, inculpatul Bujorean Constantin a dispus înregistrarea în evidența contabilă a firmei, a unor cheltuieli fictive cu investiții și construcții la imobilul în cauză, respectiv un număr de 136 facturi fiscale în valoare de 2.157.224,63 lei, reprezentând materiale lucrări de construcții care în realitate nu s-au efectuat. Aceste înregistrări fictive care au generat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 741.082 lei. La solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inculpatul Licurici Gheorghe, în calitate de expert
evaluator autorizat ANEVAR, a întocmit un alt raport de evaluare în care, și de această dată, imobilul a fost supraevaluat la suma de 9.010.000 lei. Acest raport a fost prezentat în ședința de negociere a prețului, făcând posibilă stabilirea preț injust de 11.900.000 lei", se mai precizează în comunicatul DNA.

Prejudiciul creat bugetului de stat se ridică la suma totală de 6.606.234 lei din care 5.865.152 lei, reprezentând diferența dintre valoarea achitată de IPJ Suceava firmei SC Servicii Comerciale SRL și valoarea de piață reală a imobilului de la data tranzacției și 741.082 lei, reprezentând taxe și impozite neplătite de SC Servicii Comerciale SRL, prin dispunerea de înregistrări fictive în contabilitatea SC Servicii Comerciale SRL, mai precizează anchetatorii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News