Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu, identificat de președintele Traian Băsescu ca unul dintre artizanii "electoratei", schema fiscală pentru restructurarea creditelor populației, apără măsura, care în opinia sa ar urma să revigoreze creditarea și să susțină consumul și creșterea economică.
"În opinia mea relansarea creditării se poate face, în prezent, pe segmentul populației prin refinanțare ca instrument de majorare fără consecințe negative a venitului disponibil. Dacă în perioada de boom economic s-a practicat, uneori, refinanțarea destinată unor cheltuieli, în multe cazuri fără o necesitate stringentă, acum, în perioada de convalescență de după criză, se impune practicarea unei «refinanțări de necesitate»", a spus Florin Georgescu, într-o opinie legată de acest subiect transmisă Ziarului Financiar.
El a arătat că refinanțarea debitorilor bun-platnici, în condițiile lipsei de încredere a mediului bancar față de noii clienți persoane fizice și juridice, precum și a supraîndatorării acestora din urmă, constituie o soluție pentru relansarea creditării pe baze sănătoase, implicit majorarea venitului disponibil al consumatorilor și dinamizarea creșterii economice.
Georgescu spune că "Schema Voinea", în cadrul căreia, la solicitarea Ministerului Finanțelor Publice, Banca Națională a României a furnizat unele date și a efectuat o evaluare primară a impactului macroeconomic și asupra stabilității sistemului bancar, se află în faza de proiect la Ministerul Finanțelor și că pe lângă această propunere este nevoie de alte măsuri de refinanțare, astfel că devine interesantă ideea avansată recent de economistul Eugen Dragnea, într-un articol din ediția online a ZF, potrivit căreia statul ar urma să se implice prin CEC, unde este unic acționar, în procesul de refinanțare opțională a debitorilor persoane fizice, pe bază de negocieri.
Săptămâna trecută Băsescu a criticat dur măsura propusă de Ministerul Finanțelor și BNR privind restructurarea creditelor populației, considerând-o populistă și discriminatorie. Băsescu a declarat, luni, că Florin Georgescu a fost unul dintre artizanii "electoratei", șeful statului menționând că dorește ca Banca Națonală să nu ajungă în situația de a executa dispozițiile Guvernului.
"Aceasta este teama mea. Se poate întâmpla o dată, dar nu aș vrea să se întâmple a doua oară și a treia oară, să dea telefon premierul de la Palatul Victoria, la prim-viceguvernator, să spună: «Astăzi, băgați niște lei pe piață, că am nevoie de inflație, că îmi fac bilanțul, și mâine scoateți-i. Astăzi, băgați niște euro pe piață, că vreau să fie criză de lichiditate în lei». Nu vreau să ajungem la acest lucru", a spus el.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că BNR trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Națională de implicare în măsurile privind "electorata", susținute de premierul Victor Ponta în negocierile cu FMI.
BNR susține că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populației, denumită de presă "Electorata", a fost concepută, inițiată și dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.