Actual· 1 min citire

Florin Cîțu s-a vaccinat cu a treia doză la Spitalul Militar Central

Florin CItu

Florin CItu

Scris de Dan Istratie Publicat: 3 oct. 2021, 11:54

Premierul Florin Cîțu s-a imunizat, duminică, cu cea de-a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central "Dr. Carol Davila" din București.

"Astăzi am făcut cea de-a treia doză de vaccin recomandată de medici pentru a mă proteja în continuare de virusul coronavirus. Îi încurajez pe toți cei care s-au vaccinat și au deja șase luni să vină să își facă a treia doză. Mai ales persoanele care sunt peste 65 de ani, persoane care au deja probleme ar trebui să vină urgent să se vaccineze. Îi încurajez pe toți românii care nu s-au vaccinat să vină să se vaccineze. Majoritatea covârșitoare, absolută a persoanelor care astăzi de îmbolnăvesc și care ajung în spital sunt persoane nevaccinate. Este foarte important, ați văzut presiunea pe spitalele din România, este foarte important să ne vaccinăm. Este soluția sigură pe care o avem acum este să ne vaccinăm", a declarat prim-ministrul după vaccinare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News