Guvernul Dăncilă pregătește reintroducerea contribuției la angajator! Senatorul PNL Florin Cîțu atrage atenția că, în propunerea de proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat Pilonul II apare contribuția la angajator. Potrivit acestuia, proiectul amintit stabilește că angajatorul are o contribuție egală cu a angajatului, în funcție de mărimea companiei.
,,Deci după ce am avut transferul contribuțiilor, a fost așa-numita revoluție fiscală, care este o tâmpenie ce nu poate fi descrisă, acum reapare contribuția la angajator. Deci sunt două lucruri care se întâmplă: se suspendă contribuția către Pilonul II de pensii și reapare contribuția la angajator. Cred că toți angajatorii din România trebuie să fie conștienți că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu, pentru că este atât de mare gaura la buget”, a spus Florin Cîțu la RFI.
El a arătat că, dacă se va ajunge la suspendarea totală a contribuțiilor, cetățenii care au astfel de conturi de pensii administrate privat vor trebui să depună plângeri penale împotriva celor care au luat o astfel de decizie.
„În cazul în care se vor atinge de acești bani - de care deja s-au atins, și așteptăm să iasă din Parlament Ordonanța 82 - dar dacă vor merge mai departe cu suspendarea totală, nu ne rămâne decât o singură variantă și mie și cetățenilor care au conturi privat administrate de pensii: să facem o plângere penală împotriva acestor oameni, pentru că trebuie să răspundă personal pentru acest furt, deja vorbim de furt”, a spus senatorul PNL.
Senatorul PNL a contrazis, totodată, afirmațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea, potrivit cărora banii din Pilonul II de pensii sunt publici, punctând faptul că este vorba de bani privați.