Actual· 3 min citire

Floriile Catolice. Iohannis, la slujba de la Catedrala romano-catolică din Sibiu

Floriile Catolice. Iohannis, la slujba de la Catedrala romano-catolică din Sibiu

Floriile Catolice. Iohannis, la slujba de la Catedrala romano-catolică din Sibiu

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 14 apr. 2019, 12:43

Președintele Klaus Iohannis a mers sâmbătă dimineață la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu, la slujba oficiată în Duminica Floriilor la catolici. Șeful statului a venit la slujbă alături de soția sa, Carmen Iohannis.

Cei doi au ajuns la biserică puțin după oră nouă. De fiecare dată când se află la Sibiu, soții Iohannis obișnuiesc să meargă la slujbele de duminică de la Biserica Romano-Catolică. Astăzi, cu atât mai mult, fiind o sărbătoare atât de mare, Floriile catolicilor.

Credincioși, persoane consacrate și preoți din comunitățile și parohiile romano-catolice din București și împrejurimi sunt așteptați să participe, duminică, la tradiționala procesiune de Florii pe străzile Capitalei, potrivit Agerpres.

Procesiunea va începe cu un moment de rugăciune, la ora 14, în Piața Vladimir Ghika, din apropierea Bisericii "Preasfânta Inimă a lui Isus".

După ce Ioan Robu va binecuvânta ramurile pe care cei prezenți le vor purta în mâini pe străzile Capitalei, credincioșii, preoții și episcopii vor porni în procesiune pe traseul: b-dul Aviatorilor, Piața Victoriei, Calea Victoriei, str. G-ral Berthelot. În fața procesiunii vor merge tinerii, care vor purta "Crucea Zilei Mondiale a Tineretului".

Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sf. Iosif, în jurul orei 15, în Catedrală va fi celebrată Sfânta Liturghie, prezidată de arhiepiscopul mitropolit de București.

Duminica Floriilor deschide Săptămâna Sfântă și unește intrarea solemnă a lui Cristos în Ierusalim - eveniment în amintirea căruia are loc procesiunea pe străzile orașului - cu vestirea Pătimirii Mântuitorului la Sfânta Liturghie. Pentru credincioșii romano-catolici, participarea la procesiunea și la Sfânta Liturghie din această duminică este un prilej de mărturisire publică a credinței și de unitate cu toții creștinii catolici din România și din lumea întreagă.

În Duminica Floriilor, Biserica Catolică celebrează și Ziua Mondială a Tineretului (ZMT), ajunsă în acest an la cea de a XXXIV-a ediție. În ianuarie, în Panama a avut loc Întâlnirea Mondială a Tineretului, la care au participat și 32 de tineri din România, iar pe 25 martie, Papa Francisc le-a adresat tuturor tinerilor creștini o exortație apostolică - o scrisoare de îndemn -, intitulată "Christus vivit" / "Cristos trăiește".

"Acea viață nu este o salvare agățată în cloud care așteaptă să fie descărcată, nici o nouă aplicație care urmează a fi descoperită ori un exercițiu mental, rod al tehnicilor de creștere personală. Viața pe care Dumnezeu ne-o oferă nu este un tutorial prin care aflăm ultimele noutăți. Mântuirea pe care Dumnezeu ne-o dăruiește este o invitație de a lua parte la o poveste de iubire care se întrepătrunde cu istoriile noastre, care este vie și vrea să prindă viață în noi, ca să putem aduce roade acolo unde suntem, așa cum suntem și cu cei cu care suntem împreună. Acolo vine Domnul să semene și să prindă rădăcini", mai spune Papa Francisc, citat în comunicat.

Credincioșii catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care amintește de intrarea lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulțimi de oameni cu ramuri de finic.

Papa Francisc oficiază Sfânta Liturghie la Vatican

La Vatican, Papa Francisc va oficia Sfânta Liturghie în Duminica Floriilor. Un moment special al acestei slujbe va fi rostirea uneia dintre rugăciuni de către un imigrant român în limba națională. Este vorba despre „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru papa și toți episcopii Bisericii Catolice.

Gestul Suveranului Pontif de a pune un român să citească această rugăciune are loc în contextul pregătirilor pentru apropiata călătorie apostolică a Sfântului Părinte în țara noastră. Papa Francisc va ajunge in Romania pe 31 mai și va sta aici 3 zile. Vizita are loc la 20 de ani după cea a Papei Ioan Paul al II-lea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News