Actual· 2 min citire

Facturile la gaze se schimbă. Vei avea o surpriză când cauți suma de plată

Facturile la gaze se schimbă. Vei avea o surpriză când cauți suma de plată

Facturile la gaze se schimbă. Vei avea o surpriză când cauți suma de plată

Publicat12 mai 2015, 14:42
Actualizat3 iun. 2015, 16:38

Facturile la gaze vor conține de acum înainte și sumele pe care urmează să le plătești în următoarele două luni.

Furnizorul de gaze pentru jumătatea de sud a țării va insera în factura pentru clienții casnici și estimările de consum pentru următoarele două luni calendaristice.

GDF Suez susține că, știind cât va avea de plată la gaze în următoarele luni, cetățeanul își va chivernisi mai bine banii, informează Economica.net. Furnizorul francez îți va prezenta scris, pe lângă suma pe care o ai de plătit pe lunile în care s-a făcut regularizarea și sumele pe care le vei avea de plătit pe parcursul lunii curente și al următoarelor două luni, pe bază de estimări de consum.

Prețul final al gazelor naturale plătite de consumatorii casnici va crește de la 1 iulie cu 5-8%, potrivit șefului ANRE, Niculae Havrileț.

Scumpirea gazelor naturale este cauzată de liberalizarea prețului de producție a gazelor naturale, proces asumat de Guvern față de Comisia Europană (CE) și Fondul Monetar Internațional (FMI).

Din aprilie, prețul la gaze variază de la un județ la altul. Cel mai scump este în județele din nordul României.

Modificarea tarifelor de distribuție ale gazelor de la 1 aprilie a adus cu sine și o modificare de amploare a prețului gazelor pe care îl plătesc românii. Sudul țării va plăti mult mai puțin decât nordul.

Prețul gazului, fără TVA, pe care îl plătește un client E.ON, de la 1 aprilie, este de 118 lei/MWh. Tot de la 1 aprilie, un abonat GDF Suez Energy Romania plătește 102 lei/MWh, fără TVA, potrivit informațiilor oferite de președintele ANRE, Niculae Havrileț.

Astfel, diferența între prețul plătit de un român din sudul țării (Muntenia, Dobrogea, Oltenia) și unul din nord (Transilvania, Moldova, Maramureș și Banat) este de aproape 16%.

Până în aprilie, prețul final al gazelor era destul de apropiat între regiuni, 112-113 lei MWh la GDF Suez și circa 116 lei/MWh la E.ON. La 1 aprilie, ca urmare a ajustării unor tarife specifice, prețul final al gazului pentru clienții GDF Suez a fost scăzut de către ANRE cu 9%, în timp ce clienților casnici ai E.ON li s-a majorat prețul cu 1,5%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News