Alegerile parlamentare din Estonia ar putea stabili un nou record pentru votul electronic, aproape o treime dintre cei eligibili votând online înainte de scrutinul de duminică, conform datelor preliminare ale comisiei electorale, relatează dpa.
Printre alegători s-au aflat și președintele Alar Karis și prim-ministrul Kaja Kallas.
"Fiecare este liber să decidă cum vrea să voteze la alegeri. Eu am încredere în e-stat și e-voting la fel de mult ca și în toate celelalte servicii electronice, de la bancă la fisc. Apelul meu este simplu: mergeți la vot!", a scris președintele Alar Karis pe Facebook săptămâna aceasta, după ce a votat online la o bibliotecă din municipalitatea Polva.
Estonia a fost prima țară care a permis votul prin internet la alegeri. Pe plan internațional, procedura este controversată în multe locuri din cauza îndoielilor cu privire la fiabilitatea acesteia.
Dar în Estonia votul electronic a câștigat acceptare: la prima încercare la alegerile locale din 2015, puțin sub 2% din voturi au fost exprimate online. De data aceasta, conform datelor inițiale, peste 313.000 dintre cei 965.000 de alegători eligibili au votat electronic - o creștere de peste 65.000 comparativ cu alegerile din 2019.
Votul electronic necesită un computer, o carte de identitate și un cititor special de carduri. Procedura durează doar câteva minute: după descărcarea aplicației de pe site-ul autorității electorale alegătorul se identifica prin PIN, votează și verifică votul cu o semnătură digitală.
Spre deosebire de votul tradițional, votanții electronici se pot răzgândi până la închiderea urnelor - contează doar ultimul vot exprimat.
Rezultatele finale ale votului electronic sunt disponibile numai după închiderea secțiilor de votare deoarece voturile electronice pot fi în continuare modificate de votul pe hârtie în ziua alegerilor, notează dpa.