Folosirea argilei pe cale externă, despre care au cunoștință cetățenii lumii noastre contemporane, este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri, la fel ca și folosirea ei pe cale internă, prin ingerare, aspect necunoscut astăzi pe scară largă.
„Profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, a prescris argilă, în anul 1903, pentru tratarea a numeroși bolnavi atinși de holeră asiatică. În timpul războiului din 1914-1918 se adăuga în muştarul destinat unor regimente franceze o cantitate mică de argilă. Contrar altor unităţi, regimentele acestea n-au fost decimate de dezinterie. Trupele rusești, de asemenea, foloseau argila pe cale internă”, recapitulează Gerard Coutaret, autorul cărții „Terapia cu argilă”, editată de Best Business.
Specialiștii au analizat argila verde, iar concluzia lor este că aceasta poate fi folosită în tratarea mai multor boli, dar mai ales utilizată împotriva îmbătrânirii. Argila verde conține: siliciu – 49,10%; alumină – 14,61%; seschioxid de fier – 5,65%; var – 4,44%; magneziu – 4,24%; acizi alcalini – 3,08%; anhidrică titanică – 0,74%; umiditate – 7,40%; pierdere la foc – 10,85%.
„Puternicul ei conţinut în siliciu o recomandă în numeroase afecţiuni, îndeosebi arterioscreloză, tuberculoză, îmbătrânire și în stări degenerative multiple. Importanţa magneziului, a fierului, a calciului în terapeutică permite să se explice rolul curelor argiloase în astenii, demineralizări, stări cancerigene, anemii”, scrie Gerard Coutaret.
Sursa: doctorulzilei.ro
