Actual· 3 min citire

EES devine operațional la toate punctele de frontieră ale României începând din 2 martie: anunțul Poliției de Frontieră

EES devine operațional la toate punctele de frontieră ale României începând din 2 martie: anunțul Poliției de Frontieră

EES devine operațional la toate punctele de frontieră ale României începând din 2 martie: anunțul Poliției de Frontieră

Publicat24 feb. 2026, 13:31
Actualizat24 feb. 2026, 13:32

Poliția de Frontieră a anunțat că, începând din data de 2 martie, Sistemul de intrare/ieșire (Entry/Exit – EES) va fi funcțional la toate punctele de trecere a frontierei ale României, finalizând astfel procesul de extindere început în 12 octombrie 2025.

Unde se extinde sistemul și cum funcționează EES

Din 2 martie, sistemul Entry/Exit (EES) se va extinde și la celelalte puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova: Albița, Bumbăta, Galați (rutier), Galați (feroviar), Iași (feroviar), Sculeni; Serbia: Drobeta Turnu Severin, Moldova Nouă, Moldova Veche (portuar), Orșova, Porțile de Fier II, Stamora-Moravița (feroviar); Ucraina: Halmeu (feroviar), Isaccea, Tulcea (portuar), Vicșani (feroviar), dar și se la frontiera maritimă (Marea Neagră): Constanța, Constanța-Sud-Agigea, Mangalia, Sulina; frontiera aeriană: Aeroport ”Henri Coandă” - Otopeni; frontiera fluvială (Dunărea): Brăila (portuar), Cernavodă (portuar), Calafat (portuar), transmite Poliția de Frontieră într-un comunicat publicat pe site-ul instituției.

Sistemul a fost introdus etapizat, începând din 12 octombrie 2025, prin extindere graduală în punctele de trecere, acesta urmând să fie operaționalizat la nivelul întregii frontiere externe a României, asigurând aplicarea unitară și eficientă a procedurilor de control.

”Reamintim faptul că EES este un sistem electronic modern care înregistrează data și locul de intrare și de ieșire ale cetățenilor statelor terțe admiși pentru șederi de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile). Sistemul colectează date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii autorizate”, arată sursa citată.

Sistemul nu modifică drepturile de călătorie existente, dar modernizează gestionarea frontierelor în țările europene, prin înregistrarea electronică a intrărilor și ieșirilor resortisanților din țări terțe sau a refuzului intrării, eficientizează controalele la frontieră, îmbunătățind treptat experiența călătorilor, combate în mod eficace fraudele de identitate prin colectarea de date biometrice, îmbunătățește securitatea în cadrul UE, contribuie la combaterea terorismului și a formelor grave de criminalitate organizată, acționând ca un instrument de verificare a identității.

Cine este vizat, cine este exceptat și cum sunt gestionate datele

EES se aplică cetățenilor statelor terțe (care nu sunt membre ale Uniunii Europene) admiși pentru șederi pe termen scurt, inclusiv cetățenilor din Republica Moldova, precum și membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii care nu dețin un permis de ședere.

Sunt exceptați de la prelevarea amprentelor: copiii sub 12 ani; persoanele pentru care prelevarea amprentelor este fizic imposibilă.

Nu intră sub incidența sistemului cetățenii statelor terțe care dețin un permis de ședere sau o viză de lungă ședere eliberată de un stat membru al Uniunii Europene; membrii de familie ai cetățenilor UE care dețin un permis de ședere.

La prima intrare după operaționalizarea sistemului, vor fi colectate datele biometrice pentru crearea unui dosar individual. La călătoriile ulterioare, verificarea se va realiza automat pe baza datelor deja înregistrate, contribuind la reducerea timpului de procesare la frontieră, pe termen lung.

În situația îndeplinirii condițiilor legale de intrare, accesul va fi permis și înregistrat electronic, iar persoana va fi informată cu privire la durata autorizată a șederii. În caz contrar, refuzul intrării va fi înregistrat în sistem și comunicat persoanei în cauză.

Datele colectate în cadrul EES sunt stocate pentru o perioadă de 3 ani sau 5 ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere, cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor. Persoanele vizate beneficiază de dreptul de acces, rectificare și ștergere a datelor, conform cadrului legal aplicabil.

Pentru a evita întârzierile în procesul de control la trecerea frontierei, persoanele care beneficiază de excepții de la implementarea în sistemul EES sunt rugate să prezinte, încă de la momentul controlului, documentele justificative care atestă acest statut.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News