Drapelul național al României va fi arborat, vineri, pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, cu prilejul aniversării a 73 de ani de la eliberarea orașului de sub ocupație fascisto-horthystă.
Președintele Asociației Veteranilor de Război din județul Covasna, col. (rtr) Ioachim Grigorescu, a declarat că, în urmă cu aproximativ o lună, a depus o cerere la Primăria Sfântu Gheorghe pentru arborarea tricolorului românesc pe turla instituției, adică pe locul în care a fost înălțat în septembrie 1944 de către Armata Română, ca simbol al libertății, scrie covasnamedia.ro.
„Sfântu Gheorghe a fost primul oraș din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupație străină iar în urmă cu aproximativ o lună am depus o cerere la Primărie pentru rearborarea drapelului pe turlă, în contextul aniversării a 73 de ani de la acest important eveniment istoric. Am primit răspuns afirmativ, ne bucurăm și, așa cum am transmis și conducerii primăriei, sperăm ca tricolorul să nu mai fie înlăturat, să rămână definitiv acolo”, a afirmat Ioachim Grigorescu.
Drapelul de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, înălțat pe 8 septembrie 1944 de către caporalul Gheorghe Arambașa, căzut în luptele pentru eliberarea orașului, a fost înlăturat în timpul Regiunii Autonome Maghiare.
Acesta a fost repus pe turlă în anul 1994, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la eliberarea orașului și a fluturat în acest loc până acum doi ani, când a fost înlăturat de conducerea primăriei odată cu începerea lucrărilor de reabilitare a clădirii.
Drapelul a mai fost arborat pe turlă doar o singură dată, pe 8 septembrie 2016, fiind înlăturat a doua zi.