DOSAR HISTORIA: George Manolescu - Regele pungașilor. Românul care-l concurează pe Dracula

Poliglot, trecând cu ușurință de la franceză la germană și engleză și de la spaniolă la italiană, se simte ca la el acasă în toate marile orașe ale lumii, Paris, Berlin, Londra, New York, Yokohama. Dandy spilcuit până în vârful unghiilor, trage la cele mai scumpe hoteluri, frecventează cu aplomb saloanele cele mai alese, unde nu se pătrunde așa de ușor. Pretutindeni înșală, fură, escrochează. Rulează sume imense la mesele de joc, acumulând câștiguri la fel de mari, pentru a pierde apoi totul într-o singură noapte. Are o constituție atletică, practică artele marțiale, e pasionat de ambarcațiunile cu vele și – ultimă noutate – de bărcile cu motor, acceptă, când este cazul, duelurile. Cucerește lesne inimile femeilor cu dare de mână, în nădejdea de a profita din plin de pe urma generozității lor, inclusiv pe calea unor aranjamente matrimoniale. Uneori i se înfundă și este nevoit să cunoască infernul închisorilor. Se redresează însă de fiecare dată și o ia de la capăt. Numele său (real)? George Manolescu. Un nume care avea să cunoască, la vremea respectivă, o popularitate greu de imaginat.

Intervalul de la încheierea conflictului franco-prusac (1871) până la izbucnirea Primului Război Mondial (1914) este pentru Europa apuseană o perioadă de stabilitate politică, de însemnate progrese ale științei și tehnicii, de apariții a unor forme noi, moderne, ale artei și culturii, dar și de un hedonism fără precedent. Gustul voiajelor și spiritul de aventură se răspândesc neîncetat, memoriile și jurnalele de călătorii exotice sunt la mare căutare, la fel, literatura cu caracter de senzație și romanele de anticipație. Comunicațiile devin tot mai lesnicioase grație extinderii continue a rețelei de căi ferate, în vreme ce oceanele sunt brăzdate din ce în ce mai mult de marile pacheboturi. Cuprinsă de frenezie, lumea râde, cântă și dansează, iar șampania curge în valuri. La spectacolele de cabaret nu se mai găsesc locuri, French cancan-ul face furori la „Moulin Rouge”. Parisul devine capitala „haute couture”. În artele vizuale și cele decorative, ca și în arhitectură, stilul Art Nouveau, cu volutele sale florale și cromatica atât de vie, se impune triumfător și tinde să devină un mod de viață.

Este perioada care, prin contrast cu tragedia cumplită ce va surveni în curând, va primi retrospectiv denumirea „la belle époque”. O epocă a poftei nemăsurate de viață, a plăcerilor și lipsei de griji, mai ales în rândurile păturilor privilegiate, dar care avea să consemneze, ca revers inevitabil, pe lângă apariția tensiunilor sociale, proliferarea infracțiunilor tot mai îndrăznețe și a infractorilor tot mai inventivi.

Copilărie sub semnul dorului de călătorii și aventură

Nu întâmplător, unul dintre cei mai cunoscuți dintre acești infractori, românul George (în acte Gheorghe) Manolescu, a văzut lumina zilei chiar în anul care marchează debutul unei epoci cu nume atât de sugestiv. În urmă cu 140 de ani, adică la 20 mai 1871, se năștea la Ploiești, ca fiu al unui boiernaș scăpătat, devenit ofițer de cavalerie și mutat dintr-o garnizoană într-alta din pricina conflictelor cu superiorii, cel care avea să dobândească faima de „rege al infractorilor”. Informația e furnizată chiar de Manolescu, autor, cel puțin cu numele, al unor memorii, care, nu o dată comparate prin cutezanța lor cu cele ale lui Casanova, aveau să devină la vremea respectivă un adevărat best-seller.

Scrise acum mai bine de un veac, aceste memorii sunt, desigur, tributare unei accentuate subiectivități, exagerările și, mai mult ca probabil, situațiile inventate nu lipsesc, iar naivitățile abundă, aidoma literaturii de senzație a epocii, ceea ce provoacă zâmbetul indulgent al cititorului de astăzi. Dincolo de toate aceste mici „derapaje”, memoriile lui Manolescu permit însă reconstituirea, în linii mari, a carierei uneia dintre cele mai interesante figuri ale peisajului infracțional al timpurilor.

Pasager clandestin la bordul unei nave de transport

Încă de copil, Manolescu povestește că era frământat de dorul de călătorii și aventură, în anii de început ai învățăturii manifestând o adevărată pasiune pentru geografie. Tocmai ținând seama de această înclinație a tânărului George (și pentru a-i insufla un spirit de disciplină de care era total străin), tatăl său îl va înscrie la Școala de Marină din Galați. Adolescentul rebel nu se împacă însă cu rigorile unei asemenea instituții și la prima ocazie – avea abia 14 ani! – se strecoară la bordul unui vapor care transporta mărfuri, fiind descoperit după câteva zile și debarcat fără fasoane la Constantinopol. Aici va buzunări mai întâi un ofițer turc, făcând astfel primul pas într-o îndeletnicire în care va atinge perfecțiunea, până când poliția va pune ochii pe el și va fi nevoit să ceară ajutorul Legației române pentru a fi repatriat. Reîntors în țară, nu va avea astâmpăr, viitoarea lui țintă fiind acum Parisul, dar va sfârși prin a ajunge la Atena, unde, negăsindu-și niciun rost, se gândește să repete figura de la Constantinopol, cu repatrierea pe spezele Legației române. Întâmpină însă un refuz net și atunci, într-un gest teatral, își trage un glonț în piept („într-un loc în care bănuiam că n-o să-mi pricinuiască o rană mortală”), cu un revolver cumpărat din ultimele economii. Rana este însă destul de serioasă, la un moment dat viața îi este în pericol, dar reușește să depășească faza critică, datorită tinereții (avea 16 ani) și mai ales constituției sale robuste. Cât timp se află pe patul de suferință are norocul – cel puțin așa povestește el – ca, în timpul unei vizite făcute la spital, regina Olga a Greciei să se înduioșeze de soarta lui, ba mai mult, după însănătoșire, să-l invite la Palat și să-i înlesnească întoarcerea în România pe socoleala Curții Regale. Cât adevăr există în toate acestea e greu de știut.

Continuarea pe historia.ro