DOSAR HISTORIA: Cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române

DOSAR HISTORIA: Cea mai mare catastrofă din istoria Căilor Ferate Române
La Ciurea, în ianuarie 1917, a fost iadul pe pământ, „iadul adevărat în toată grozăvenia lui”, așa cum scrie Elena Emandi într-un volum de memorii din 1919.
Cel mai cumplit accident feroviar din istoria României și, după alte surse, cea mai mare catastrofă de acest fel din lume, în intervalul 1830-1930. Desigur, la vremea respectivă, România era pe punctul de a dispărea de pe harta lumii: în stare de război cu Puterile Centrale, cu mare parte din teritoriu ocupată de germani, cu administrația și armata refugiate în Moldova. În aceste condiții cu totul vitrege deraiează la Ciurea, lângă Iași, un tren arhiplin, care venea de la Galați, doldora de oameni care fugeau din calea războiului.
Istoria căilor ferate din România este încă un spațiu cu multe necunoscute, iar această stare de fapt e pricinuită și de lipsa unor instituții academice, așa cum sunt în Occident, care să aibă ca obiect de activitate studiul acestui domeniu. Una dintre temele nu suficient de profund cercetate la noi este și cea a accidentelor produse pe căile ferate din România. Aici se detașează două cazuri: povestea acarului Păun și accidentul de la Ciurea. Povestea acarului Păun a fost publicată în ,,Historia”, în iulie 2013, sub forma unui studiu care a contribuit, alături de alte materiale scrise pe această temă, la descifrarea și popularizarea ,,mitului țapului ispășitor” personificat de omul de rând, din popor.
Articolul de față își propune a fi o contribuție la clarificarea unui subiect prea puțin explorat, cel al accidentului din 13 ianuarie 1917, de la stația Ciurea, aflată în vecinătatea imediată a Iașiului. Despre acesta avem două-trei referințe în lucrări de istorie generală, publicate în anii 1970-1990, în care este tratată prima jumătate a secolului al XX-lea. Accidentul e amintit și într-o istorie a CFR, Epopeea feroviară românească, publicată în 1977 de către C. Botez, D. Urmă, I. Saizu, după cum există și câteva articole din presa recentă (2005-2013), dar și citări în lucrări ale unor remarcabili istorici feroviari provenind din rândurile CFR: Radu Belu, Ion Mitican, Ilie Popescu.
În linii mari, în lucrările sau articolele de mai sus se avansează impresionantele cifre de 800, 1.000 sau peste 1.000 de morți, victime ale deraierii unui tren la Ciurea; iar acest număr de victime plasează România pe primul loc într-un șir al accidentelor feroviare mondiale din perioada 1830-1930[1]:
1. Ciurea, România, 13 ianuarie 1917, deraiere și coliziune trenuri în gară: 600-1000 de morți
2. Saint Michel de Maurienne, Franța, 12 decembrie 1917, deraiere: 540 morți
3. El Virillo, Costa Rica, 14 martie 1926, deraiere de pe un pod: 248 morți
4. Gretna Green, Scoția, 22 mai 1915, coliziune trenuri: 227 morți
5. Beloeil, Canada, 29 iunie, 1864, deraiere de pe un pod: 99 morți
6. New York, SUA, 1 noiembrie 1918, deraiere de pe linie: 93 morți
7. Ashtabula, Ohio, SUA, 29 decembrie 1876, pod prăbușit: 92 morți
8. Niigata, Japonia, 3 februarie, 1922, avalanșă: 87 morți
9. Hammond, Indiana, SUA, 22 iunie 1918, coliziune trenuri: 86 morți
10. Chatsworth, Illinois, SUA, 11 august 1887, prăbușire pod: 84 morți
Mai mult, pornind de la același număr de victime, fie el și aproximativ, Căile Ferate Române se situează și în primele locuri ale unui bilanț al tuturor timpurilor, în care primul loc este ocupat de către dezastrul din Sri Lanka, din 2004, când au murit 1.700 de oameni.
De ce nu se cunosc prea multe date despre accident?
Lipsa informațiilor este generată în primul rând de situația excepțională în care se afla statul român în acel moment. Regatul României era în stare de război cu Puterile Centrale, iar administrația, armata și o mare parte a cetățenilor se aflau refugiați în Moldova. Statul român era pe punctul de a fi ocupat și desființat de către germani. Dată fiind starea de război, doar câteva ziare au reușit să informeze despre accident. Se pare că nici în arhive nu sunt documente care să prezinte date certe. Nu se știe foarte clar dacă a existat o anchetă și unde se află rezultatele acesteia. Ca atare, sursele de informare pentru cercetători sunt limitate doar la mărturiile de peste timp ale supraviețuitorilor, la lucrări memorialistice, presa vremii, publicațiile interbelice care au abordat subiectul.
Continuarea pe historia.ro
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























