În cursul serii de vineri, 28 aprilie, una dintre cele mai îndrăgite actrițe a teatrului românesc a decedat.
În cursul serii de vineri, 28 aprilie, Dana Ilie Bărbosu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe a teatrului băimărean, a decedat.
Dana Ilie Bărbosu a urmat cursurile Universității București – Facultatea de Filologie, în anul 1978.
De-a lungul carierei, a urcat atât pe scena Teatrului Municipal Baia Mare, cât și pe cea a Teatrului Dramatic „George Bacovia” Bacău. De asemenea, a colaborat cu Teatrul de Nord Satu Mare, Teatrul de Stat Oradea, Teatrul Național din Târgu Mureș, scrie actualmm.ro.
“Teatrul Municipal Baia Mare aduce un ultim omagiu celei care a fost colega noastră îndrăgită, actrița Dana Ilie Bărbosu.
Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul în grădina Raiului. Cei care vor să o conducă pe ultimul drum o pot face duminică, 30 aprilie, de la ora 15.00, la cimitirul Horia II din Baia Mare, unde va avea loc înmormântarea”, este mesajul transmis de reprezentanții teatrului băimărean.