Document desecretizat. Mărturia emoționantă a mareșalului Ion Antonescu după ce a fost arestat

Document desecretizat. Mărturia emoționantă a mareșalului Ion Antonescu după ce a fost arestat
Un document desecretizat recent prezintă mărturia cutremurătoare a mareșalului ion Antonescu după ce a fost arestat în 23 august 1944.
Documentul prezentat în exclusivitate de Flux24 conține consemnările făcute de Mareșalul Ion Antonescu în noaptea de 23 spre 24 august 1944, după ce a fost arestat.
Închis într-o încăpere din Palatul Regal, Mareșalul a făcut aceste consemnări într-o agendă a Regelui Carol, pe care a găsit-o în locația respectivă.
Documentul a fost descretizat recent, însă nu a fost comentat de istorici:
"Astăzi, 23 august 1944. Am venit în audiență la Rege la ora 15:30 pentru a-i face o expunere asupra situației frontului și a acțiunii întreprinse pentru a scoate Țara din greul impas în care se găsește. Timp de aproape două ceasuri Regele a ascultat expunerea, păstrând, ca de obicei, o atitudine foarte rezervată, aproape indiferentă. La expunerea mea a asistat la audiență Dl Mihai Antonescu.
I-am arătat Regelui că de aproape doi ani Dl Mihai Antonescu a căutat să obțină de la anglo-americani asigurări pentru viitorul Țării și i-am afirmat cu această ocazie că, dacă aș fi găsit înțelegere și aș fi putut găsi înțelegere pentru asigurarea vieții, libertăților și continuității istorice a acestui nenorocit popor, nu aș fi ezitat să ies din război, nu acum, ci chiar de la începutul conflictului mondial, când Germania era tare. […]
Țara, prin câte trei milioane de voturi (referendumul național – n.n.), mi-a dat dezlegare și a aprobat tot ce eu făcusem.
În consecință, a accepta astăzi propunerile Molotov însemnează:
a. – a face un act politic de renunțare și pierdere a Basarabiei și Bucovinei, act pe care România nu l-a făcut până acum niciodată de la 1812 și până la ultimatumul Molotov.
I-am adăugat că după părerea mea, făcând acest act, putem pierde beneficiul Chartei Atlanticului, în care Roosevelt și Churchill s-au angajat printre altele „să nu recunoască nicio modificare de frontieră, care nu a fost liber consimțită”.
b. – să bag Țara pentru vecie în robie, fiindcă propunerile de armistițiu conțin și clauza despăgubirilor de război neprecizate, care, bineînțeles, constituie marele pericol, fiindcă, drept gaj al plății lor, rușii vor ține Țara ocupată nedefinit. Cine, am spus Dlui Mihalache, își poate lua răspunderea acceptării acestei porți deschise, care poate duce la robia neamului? […]
d. – a patra condiție cerută de Molotov și de anglo-americani este să dau ordin soldaților să se predea rușilor și să depună armele, care ne vor fi puse la dispoziție pentru ca, împreună cu rușii, să alungăm pe nemți din Țară.
Care om cu judecata întreagă și cu simțul răspunderii ar putea să dea soldaților Țării un astfel de ordin care, odată enunțat, ar produce cel mai mare haos și ar lăsa Țara la discreția totală a rușilor și germanilor?
Numai un nebun ar putea accepta o astfel de condiție și ar fi pus-o în practică.
Vecinătatea Rusiei, reaua ei credință față de Finlanda, Țările Baltice și Polonia, experiența tragică făcută de alții, care au căzut sub jugul Rusiei, crezându-i pe cuvânt, mă dispensează să mai insist.
Notez că, atunci [când] ni s-au propus acestea, situația militară a Germaniei, deși slăbită, era totuși încă tare.
e. – în sfârșit, propunerile Molotov mai conțineau și clauza care ne impunea să lăsăm Rusiei dreptul de a pătrunde pe teritoriul României oriunde va fi necesar, pentru a izgoni pe nemți din Țară. Adică, sub altă formă, prezenta ocupațiune rusească cu toate consecințele ei. […]
I-am răspuns Dlui Mihalache că, într-o astfel de situație, este de preferat ca un popor pe care-l așteaptă, dacă are siguranța că îl așteaptă o asemenea soartă, să moară eroic, decât să-și semneze singur sentința de moarte. […]
Cum Regele spunea ca aceste tratative să înceapă imediat, Dl Mihai Antonescu i-a spus că așteaptă răspunsul de la Ankara și Berna pentru a obține consimțământul Angliei și Americii de a trata cu rușii. Aceasta, fiindcă Churchill, în ultimul său discurs, a spus, vorbind despre România, că „această Țară va fi curând la discreția totală a Rusiei”, ceea ce era un avertisment că vom fi atacați în forță și că vom fi total la discreția lor și că va trebui să tratăm mai întâi cu rușii.
Acest „mai întâi”, legat și de alte indicații pe care le-am avut pe căi serioase, a determinat pe Dl M. Antonescu să arate Regelui că este o necesitate să mai aștepte 24 de ore, să primească răspunsurile pe care le așteaptă și după aceea să continue cu tratativele.
Eu am confirmat că sunt de acord cu aceste condiții, chiar cu plecarea Dlui M. Antonescu la Ankara și Cairo pentru a duce tratative directe.
În acest moment, Regele a ieșit din cameră, scuzându-se față de mine, și discuția a continuat câtva timp cu generalul Sănătescu, revenind cu afirmația că va aduce el adeziunea scrisă a Dlor Maniu, Brătianu și Titel Petrescu".
Mai multe aici
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























