Consilierul de stat Ligia Deca, șeful Departamentului Educație din Administrația Prezidențială, a declarat, luni, într-un interviu acordat News.ro, că ordinul privind numirea directorilor unităților de învățământ prin derogare este un "semnal extrem de negativ" în sistem, fiind răsplătiți cei care au dovedit că nu au avut performanțe, iar măsura a fost luată și ca urmare a "presiunii" venite din partea foștilor directori, care și-au pierdut posturile.
"Prin această derogare în bloc, practic inspectorii pot delega aceiași directori pe post, chiar dacă ei nu au luat concursul sau nu s-au prezentat. De ce nu este bine ce se întâmplă: persoanele care nu au promovat concursul sunt dovedit nepotrivite pentru funcția respectivă și în România discutăm mult despre calitatea educației, despre cât de nepotrivită este pe alocuri infrastructura școlară. Cred că este absolut necesar să avem directori competenți și independenți", a spus Ligia Deca.
Ea afirmă că la baza schimbării metodologiei stă și o "presiune" venită din rândul foștilor directori, care fie au ratat examenele, fie nu s-au prezentat, dar au dorit să revină la conducerea unităților școlare.
"Era o presiune care venea din zona persoanelor care se aflau în situația pe care o invocă această derogare, cei care nu au promovat, foști directori, sau care nu s-au prezentat la concurs. Sunt câteva sute de persoane în această situație. Sunt și o serie de alți factori, de tipul inspectoratelor care găsesc o soluție relativ facilă printr-o astfel de derogare", a spus consilierul de stat.
Ligia Deca afirmă că măsura este "un semnal extrem de negativ", pentru că îi răsplătește pe cei care nu performează. "Avem și o problemă care ține de cum se simt cei care au muncit, au promovat concursul pe merit și văd că, în ciuda acestor strădanii, cei care fie nu s-au prezentat, fie nu au luat concursul, până la urmă primesc același lucru, un post de director", a spus ea.
Consilierul președintelui Iohannis a spus că au existat anul trecut și cazuri de inspectori școlari care nu au trimis Ministerului Educației în termen modificările ce vor fi aduse în rândul directorilor și directorilor adjuncți, ceea ce arată că inspectorii au așteptat să vadă cum vor fi modificate regulile.
"Este poate relevant că la finalul anului trecut ministrul Educației a desemnat chiar o comisie de disciplină pentru cazul unui inspector care a refuzat să transmită listele cu nominalizările de directori, tocmai în această idee de a aștepta această amânare, această modificare a metodologiei", a spus ea.
Mai mult, ar exista și riscul ca directori numiți prin derogare pe criterii de competență să fie la rândul lor schimbați cu foști directori care nu au promovat examenul.
"Avem undeva o situație prin care ne este clar că nu există nicio altă persoană care ar putea să îndeplinească această funcție? Eu nu am văzut această situație, nu știm câți sunt, dacă sunt mai ales în zonele rurale sau sunt concentrați în zonele urbane. (...) Mă întreb de ce s-a recurs la o astfel de măsură și dacă ea va avea ca și consecință modificarea unor nominalizări deja făcute de către inspectori, care au respectat metodologia. Dacă aceste nominalizări nu au fost transmise la Minister, oare ele vor fi schimbate?", a spus Ligia Deca.
Ea afirmă că Președinția va cere Ministerului Educației o hartă a acestor nominalizări.
"Asta oricum intenționam să facem, să avem un dialog și să solicităm o astfel de evidență vizavi de cazurile în care această regulă inițială nu va fi aplicată, numai că trebuie să înțelegem ceva: odată ce regula dispare, odată ce acel paragraf dispare, va fi destul de greu de văzut acolo unde putea fi și altfel", a explicat Ligia Deca.
Consilierul de stat a subliniat că astfel de numiri nu trebuie făcute din rândul celor care au dovedit că nu respectă criteriile profesionale, pentru că "descurajează" profesionalismul în sistem și pe viitor.
Ministrul Educației, Pavel Năstase, a declarat, sâmbătă, pentru News.ro, că a luat decizia ca persoanele care nu promovat concursul de directori, dar au ocupat anterior funcțiile respective, să poată fi numite, temporar, în aceste posturi, până la organizarea unui nou concurs, deoarece toate școlile din România trebuie să aibă, de luni, directori. Năstase a precizat că a primit sesizări din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit cărora constituie discriminare o notă a fostului ministru Mircea Dumitru, prin care se interzicea ca, în funcțiile de director și director adjunct rămase vacante după concurs, să fie numite persoane care au ocupat aceste funcții în școlile respective și nu au participat la concurs, precum și persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise.