Actual· 2 min citire

Dietele care te pot îmbolnăvi grav. Semnalul de alarmă tras de medici

Dietele care te pot îmbolnăvi grav. Semnalul de alarmă tras de medici

Dietele care te pot îmbolnăvi grav. Semnalul de alarmă tras de medici

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 mar. 2019, 13:33

Când spui ”vegetarian”, te gândești la cineva care mănâncă... vegetale. Nimic de origine animală. Confunzie! Aceasta este, de fapt, definiția veganismului. Decide-te: vrei să urmezi o dietă vegetariană sau una vegană? Și află ce probleme de sănătate poți avea și cum să le previi.

Termenul de ”vegetarian” a apărut în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea și se referea la persoanele care nu consumă nici carne, nici pește, dar pot include în alimentația lor produse ce provin de la animale: lapte, ouă, miere. În funcție de diversitatea alimentației lor, vegetarienii se împart în patru categorii:

  • ovolactovegetarieni: care consumă, pe lângă legume și fructe, ouă și lactate

  • lactovegetarieni: care consumă produse lactate alături de legume și fructe

  • ovovegetarieni: alimentația lor este compusă din legume, fructe și ouă

  • pesco-vegetarieni: care consumă și pește, pe lângă fructe și legume.

Riscuri pentru sănătate

Absența proteinelor din carne duce, în cazul vegetarienilor, la carențe de fier, calciu, zinc, vitamina D, vitamina B12 și anumiți acizi aminați indispensabili pentru buna funcționare a organismului. De aceea, este bine să completezi dieta vegetariană cu suplimente nutritive recomandate de către mediul tău sau de către un nutriționist.

Regimul vegan (sau vegetalian) este regimul vegetal pur, din care sunt eliminate toate produsele de origine animală. Proteinele furnizate organismului sunt strict cele conținute de vegetale ca mazărea, năutul, fasolea, dar și de legume verzi, fructe și uleiuri vegetale. Sunt excluse carnea, peștele, ouăle, produsele lactate, mierea, tot ce provine de la ființe vii, inclusiv derivate cum ar fi gelatina.

Alimentația strict vegetală produce carențe de vitamina B12, B2 și B6, vitamina D, omega 3, fier, calciu și iod. Și în acest caz, organismul trebuie să primească nutrienții amintiți din suplimente alimentare, conform unei scheme întocmite de către specialiști, scrie libertatea.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News