Majoritatea promisiunilor electorale ale „Doctorului“ sunt în moarte clinică. Iar proiectele duse la capăt au fost acompaniate, de cele mai multe ori, de numeroase critici, probleme și chiar ilegalități, se arată într-o analiză Capital.ro.
Potrivit programului electoral cu care Sorin Oprescu a câștigat alegerile din 2008, trebuia să avem acum în București o autostradă suspendată între Pipera și Militari, locuri de joacă pentru copii peste tot, transport în comun bine pus la punct. Pe listă mai erau construcția unui nou spital municipal și a 60 de terenuri de sport multifuncționale în cartiere, demararea unui plan de construcție de locuințe sociale, dar și organizarea unui referendum privind problema câinilor vagabonzi.
„Doctorul" le mai promitea alegătorilor că va fi utilizat potențialul geotermal din susbsolul Capitalei, că va dezvolta cămine pentru bătrâni prin parteneriate public-private, că va oferi acces gratuit pentru vârstnici la teatru și la cinema, că va implementa reguli dure privind urbanismul (în special privind protecția monumentelor istorice și a spațiilor verzi) sau că va interzice afișajul publicitar pe pereții exteriori ai clădirilor.
Ar mai fi urmat să se construiască peste 20 de parcări pe cele două inele de circulație și în zonele aglomerate, să se planteze 600.000 de copaci (asta fără a lua în calcul „centura verde" a orașului), să fie eliminate cablurile de pe stâlpi, să se ridice mașinile abandonate din parcările publice, hipermarketurile să fie mutate în afara orașului, iar deszăpezirea ar fi trebuit astfel organizată încât să dureze maximum patru ore. RATB ar fi trebuit să fie dotat cu vehicule noi (de exemplu, Oprescu promitea în 2009 nu mai puțin de 150 de troleibuze; au fost achiziționate cinci), iar suprafața de spații verzi ar fi trebuit să ajungă la 26 de metri pătrați pe cap de bucureștean.
Câte din aceste promisiuni au fost respectate se vede cu ochiul liber. Când este întrebat despre ele, Sorin Oprescu dă vina pe lipsa fondurilor, pe opoziția consilierilor generali sau pe apariția unor probleme neprevăzute. Sau, și mai simplu, schimbă vorba. Mai multe aici.