Actual· 1 min citire

Detalii revoltătoare în cazul jurnalistului PRO TV arestat pentru relații sexuale cu un minor. Referatul procurorilor

Marius Buga

Marius Buga

Publicat9 feb. 2023, 11:40
Actualizat9 feb. 2023, 12:08

Ies la iveală detalii șocante și revoltătoare în cazul corespondentului PRO TV în județul Dâmbovița arestat preventiv pentru că a întreținut în mod repetat relații sexuale cu un minor instituționalizat. Potrivit procurorilor, Marius Buga știa că băiatul respectiv nu are 16 ani și " a profitat de situația vădit vulnerabilă" a acestuia.

"La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște se instrumentează un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 alin.1 și 4 lit. b și e din Codul penal, constând în aceea că în repetate rânduri, în perioada cuprinsă între vara anului 2021 și data de 05.02.2023, a întreținut acte sexuale orale și anale cu un minor, cunoscând că acesta are vârsta mai mică de 16 ani și profitând de situația vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituționalizat într-o casă de tip familial și nu beneficia de sprijin material și emoțional din partea părinților, se arată într-un comunicat al Parchetului postat, joi, pe site-ul oficial al instituției.

"La data de 07.02.2023 s-au efectuat mai multe percheziții domiciliare pentru descoperirea și strângerea de probe în scopul probării infracțiunii. În cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană de sex masculin", a mai transmis instituția citată.

Marius Buga a fost arestat preventiv, miercuri seară, în urma deciziei Judecătoriei Târgoviște, care a admis propunerea procurorilor. Inculpatul a contestat decizia instanței.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News