Actual· 4 min citire

Destinații de weekend. Unde ne petrecem zilele libere, în Duminica de Florii, în București și țară

Străzi deschise pietonilor, în weekend. Foto/Arhivă

Străzi deschise pietonilor, în weekend. Foto/Arhivă

Publicat26 apr. 2024, 10:09
SursăRealitatea

Weekend-ul de Florii este plin de evenimente dedicate acestei sărbători, dar și de alte manifestări culturale, în București, dar și în țară.

Începând de vineri, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie, de la 10.00 până la 18.00, va avea loc Târgul de Florii, în curtea Muzeul Național al Țăranului Român.

"Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. Cu această ocazie, Muzeul Național al Țăranului Român își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, să sărbătorim alături de meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor: încondeietoare, iconari, țesătoare, împletitoare, olari, cusătorese, lingurari, pielari, rudari", face cunoscut muzeul într-un comunicat.

Sursa foto: Muzeul Național al Țăranului Român/Facebook

Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la târg. Nu vor lipsi nici produsele gastronomice specifice: cozonaci și prăjituri de casă, turtă dulce, miere de albine, polen și propolis, ierburi de leac, pălincă și dulcețuri.

Prețul biletului de intrare este: pentru adulți - 12 lei; pensionari - 6 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor - 3 lei. Biletele pot fi achiziționate și online pe booktes.com, informează sursa citată.


* Evenimentul cultural "Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii" va avea loc, de vineri până duminică, 26-28 aprilie, la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti".

Potrivit unui comunicat, în cele trei zile, pe aleile muzeului va fi organizat Târgul de Florii, de unde vizitatorii vor putea cumpăra cadouri pentru cei dragi, dar și produse gastronomice specifice acestei perioade.

Sursa foto: Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" /Facebook

Sâmbătă, în intervalul orar 11.30-14.00, la Biserica Dragomirești - Maramureș din cadrul muzeului, este programat un atelier de ouă încondeiate și o demonstrație interactivă susținută de Elena Hojda, Valeria Fercal, Cristina Niga, meșteri din Suceava.

Duminica, 28 aprilie, după Sfânta Liturghie oficiată la biserica Turea din Satul Nou publicul va fi invitat la scena Dumitra unde artiști renumiți sosiți din întreaga țară vor cânta și vor dansa.


* Vineri, 26 aprilie, de la ora 15.00, Muzeul Național Brukenthal va vernisa expoziția "Pomul Vieții. În căutarea Paradisului pierdut", a artistei Mariana Andone Rotaru.

Expoziția, prin ouăle încondeiate și ouăle cu decor încrustat și foiță de aur, impresionează și sensibilizează datorită măiestriei execuției celei care le-a desăvârșit procesul de înnobilare, artista Mariana Andone Rotaru, arată Muzeul Național Brukenthal într-un comunicat.

Sursa foto:  Muzeul Național Brukenthal/Facebook

"Mitologiile lumii prezintă oul cosmogonic ca sursă a vieții pe pământ. Vopsirea ouălor în culoarea roșie are o largă răspândire în timp și spațiu, oul roșu devenind simbol al tinereții. Creștinismul preia obiceiul vopsirii ouălor cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului.

Încondeierea și pictarea ouălor de Paști sunt forme de exprimare ale artei decorative populare românești.

Mariana Andone Rotaru propune însă un mod inedit de decorare a oului de struț, prin îmbinarea a două meșteșuguri tradiționale: încondeierea/ scrierea cu ceară pe suprafața ovoidală și pictarea pe dosul sticlei după izvoade sau modele din colecții muzeale sau colecții private, ținând însă cont de canoanele iconografice și de rigorile tehnicii de decorare a oului Pascal", face cunoscut sursa citată.


* Sâmbătă, 27 aprilie, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Arhiepiscopia Bucureștilor va organiza în București Pelerinajul de Florii la care vor participa ierarhi, preoți, monahi, monahii și credincioși mireni din Capitală și din județul Ilfov, potrivit unui comunicat de presă al Patriarhiei Române.

Pelerinajul va începe la Mănăstirea Radu Vodă (ora 16.15) și se va desfășura pe traseul: Bulevardul Mărășești, Bulevardul Dimitrie Cantemir, Piața Unirii (latura de Est și Nord), Biserica Sfântul Anton - Curtea Veche (ora 16.45 - prima oprire) - Piața Unirii (latura de Vest), Crucea brâncovenească (ora 17.15 - a doua oprire), Colina Bucuriei.

Procesiunea se va încheia la Catedrala Patriarhală (în jurul orei 17.45), unde pelerinii vor fi întâmpinați de către patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care va sfinți icoana praznicului "Intrării Domnului în Ierusalim", va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și va adresa un cuvânt de învățătură.


* "Gala Luminilor", eveniment caritabil al comunității constănțene, va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, la Muzeul de Artă, de la ora 20.00, au informat organizatorii.

Scopul manifestării, organizată de Universitatea "Ovidius" din Constanța, Muzeul de Artă și Asociația "Dobrogea Luminată", este strângerea de fonduri pentru ajutorarea a cinci tineri talentați, fără posibilități materiale.

Sursa foto: Universitatea „Ovidius” din Constanța/Facebook

Evenimentul va debuta cu un concert extraordinar susținut de soliști ai specializării Interpretare Muzicală-Canto și de Corul Vilanella al specializării Muzică din cadrul Facultății de Arte - UOC, urmat de o prezentare exhaustivă a peste 60 de lucrări de artă și de o licitație deschisă în cadrul căreia vor fi cumpărate lucrări ale unora dintre cei mai importanți artiști vizuali din România, potrivit sursei citate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News