Actual· 1 min citire

Decizie istorică în Letonia - Sunt dărâmate toate monumentele din țară - Care e motivul

Monument

Monument

Scris de Dan Istratie Publicat: 17 iun. 2022, 07:15

Letonia a adoptat joi o lege prin care toate monumentele și alte obiecte care glorifică regimurile totalitare trebuie să fie demontate sau înlăturate până pe 15 noiembrie, transmite vineri dpa.

Legea precizează că Monumentul Victoriei Sovietice de la Riga se numără printre cele care trebuie dărâmate, plan deja aprobat de consiliul municipal. Menționează, de asemenea, că în Letonia există aproximativ 300 de monumente, plăci memoriale și obiecte comemorative care celebrează regimul sovietic sau Armata Roșie, deși niciunul nu este la fel de controversat ca Monumentul Victoriei.

Impunătorul monument ridicat în capitala Riga în 1985 este format dintr-un obelisc de 79 de metri înălțime și mai multe statui uriașe de bronz și a fost construit pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a victoriei sovietice asupra Germaniei în al doilea război mondial.

Letonia a fost ocupată atât de Germania, cât și de Uniunea Sovietică, în timpul celui de-al doilea război mondial. După sfârșitul războiului a fost anexată de Moscova, făcând parte din URSS până în 1991.

Monumentul Victoriei Sovietice este perceput de mulți ca un simbol al ocupației rusești, mai degrabă decât ca celebrarea unei victorii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News