Medicul Gheorghe Burnei, acuzat că a luat mită de la mai mulți pacienți, va putea profesa în spitalele de stat, după ce Tribunalul București i-a admis vineri cererea de ridicare a interdicției, însă decizia instanței poate fi contestată.
„Constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul BURNEI GHEORGHE. Admite cererea de modificare și, în consecință: înlătură interdicția impusă inculpatului de a nu exercita profesia sau de a nu desfășura activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate. Menține măsura controlului judiciar precum și celelalte obligații impuse inculpatului. Cu drept de contestație”, se arată în decizia Tribunalului București.
Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat că a luat mită de la mai mulți pacienți, a cerut vineri, Tribunalului București, din nou, să îi fie ridicată interdicția de a profesa în spitatele de stat, motivând că vrea să ajute copiii în continuare.
„Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am făcut nimănui rău. (...) Eu începeam serviciul la șase și jumătate seara – deși trebuia să fiu acolo la opt – și terminam la 11, 12 noaptea. Nu am fost de acord cu nimeni de pe lista pe care o aveți că mi s-a dat ceva. Nu pentru asta făceam actul medical, pentru că puteam să-l fac la privat și eram mult mai avantajat. Eu am rămas să desfășor actul medical în țara în care m-am născut, pentru că voiam să-i ajut pe ei. Vă rog să îmi dați dreptul să îi ajut în continuare”, a spus acesta în fața judecătorului.
De asemenea, medicul a mai declarat în sala de judecată că vrea să le predea studenților și noțiunile practice, de aceea are nevoie de acces în Spitalul „Marie Curie”, unde sunt toate condițiile necesare, subliniind, totodată că nu va influența martorii din dosar.
Gheorghe Burnei a mai spus că activitatea sa a adus economii de milioane de euro, întrucât a preluat cazurile ce puteau fi trimise în străinătate.
La rândul său, apărătorul medicului a subliniat în fața instanței faptul că este necesară ridicarea interdicției, pentru că spitalele din mediul privat nu dispun de aparatura necesară existente în cele de stat. În susținerea acestei idei, avocatul a mai precizat că principala activitate a lui Gheorghe Burnei era preluarea cazurilor refuzate de ceilalți ortopezi.
„În opt luni, s-au adunat sute de pacienți în așteptare. (...) Impactul dosarului a creat un fel de psihoză în rândul ortopezilor și azi nu se mai fac nici operații banale”, a pledat avocatul.
Tribunalul București a rămas în pronunțare pe solicitarea medicului.
Instanța a dispus, în 7 iulie, să mențină cercetarea lui Gheorghe Burnei sub control judiciar. Între interdicții se numără și „să nu exercite profesia, sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgențe de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate”.
Procurorii îl acuză pe Burnei că ar fi mascat mita cerută de la părinți în contracte de donații, iar pe unii copii i-ar fi operat pentru afecțiuni inexistente în realitate, el și familia sa primind chiar și deplasări în străinătate de la firma care îi furniza proteze neomologate.
Sursa: Mediafax