Averile miliardarilor ruși au scăzut deja cu 32 de miliarde de dolari în 2022 și se așteaptă să continuă să se reducă după sancțiunile economice anunțate de Marea Britanie, SUA și la nivelul Uniunii Europene, pe fondul escaladării conflictului Rusia-Ucraina.
Cu cât a scăzut averea oligarhilor ruși după noile sancțiuni anunțate de Occident
Sebastian Jucan • HotNews.ro
196
Piețele financiare au înregistrat noi scăderi în ultimele zile după ce președintele Vladimir Putin a ordonat marți armatei ruse „să mențină pacea” în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina cărora le-a recunoscut independența cu o zi în urmă.
Cei 23 de miliardari ai Rusiei au în prezent o avere de 343 de miliarde de dolari americani, o scădere față de anul 2021, când erau 375 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Președintele SUA, Joe Biden, a anunțat marți o „primă tranșă” de sancțiuni, care își fac efectul imediat și vizează elitele Rusiei ca și vânzarea de obligațiuni suverane rusești pe piețele occidentale. Biden a mai avertizat și că numărul militarilor americani din țările baltice va fi suplimentat.
SUA au anunțat ieri prima tranșă de sancțiuni privind împrumuturi de finanțare a datoriei suverane pe piețele occidentale și de asemenea vizând membri ai elitei politice și financiare ruse și familiile lor. Marea Britanie a adăugat pe lista de sancțiuni, împotriva celor 5 bănci private conectate cu oligarhi apropiați de regimul de la Kremlin, și trei miliardari ruși aflați pe lista primilor 500 de bogați ai lumii, scrie Bloomberg, potrivit Agerpres. Iar Germania a suspendat procesul de autorizare a gazoductului Nord Stream 2.
CARE sunt cei mai bogați RUȘI în acest moment
Gennady Timchenko este în fruntea listei miliardarilor ruși ale căror averi au scăzut, în condițiile în care aproape o treime din averea sa a dispărut în acest an, potrivit Bloomberg Billionaires Index, o listă a celor mai bogați 500 de oameni de pe planetă.
În vârstă de 69 de ani, Timchenko, fiul unui ofițer sovietic care a devenit prieten cu Vladimir Putin în anii 1990, el este fondatorul grupului Volga și are acum o avere de aproximativ 16 miliarde de dolari. O mare parte din această avere provine de pe urma unei participații la producătorul rus de gaze naturale Novatek.
Un alt acționar important de la Novatek, Leonid Mikhelson, a suferit și el o diminuare a averii cu 6,2 miliarde de dolari în acest an, în timp ce averea președintelui grupului petrolier Lukoil, Vagit Alekperov, a scăzut cu aproximativ 3,5 miliarde de dolari în aceeași perioadă, în condițiile în care acțiunile Lukoil au scăzut cu aproape 17%.
Pe lista de sancțiuni anunțate de Marea Britanie sunt și trei miliardari ruși, de pe lista primilor 500 de bogați ai lumii, scrie Bloomberg. În afară de Timchenko, este și Boris Rotenberg, 65 de ani, și nepotul său Igor, 48 de ani. Tată lui Igor, Arkady Rotenberg, este unul dintre foștii parteneri de antrenament la judo ai lui Putin. În 2014 atât Arkady Rotenberg cât și Boris Rotenberg și Gennady Timchenko au fost vizați de sancțiunile americane impuse după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia.