Daniel Niculae și liderul galeriei de la Rapid, „Bocciu”, au fost trimiși în judecată în „dosarul Pyro”. Fostul președinte de la Rapid a fost acuzat că i-a sprijinit pe ultrașii giuleștenilor să introducă materiale pirotehnice pe stadion.
Pe 17 aprilie, Daniel Niculae a fost pus inițial sub urmărire penală, în dosarul privind introducerea ilegală a materialelor pirotehnice.
La mai bine de șase luni distanță după acest fapt, Daniel Niculae a fost trimis în judecată, alături de celelalte persoane implicate în „Dosarul Pyro”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a strâns suficiente dovezi pentru a-i trimite în judecată pe Daniel Niculae și pe „Bocciu”, notează sportpesurse.ro.
Daniel Niculae, fost președinte la Rapid și actualmente în conducerea celor de la Hermannstadt, este acuzat că l-ar fi „sprijinit moral și material pe Liviu Ungurean”, liderul de galerie al formației de sub Grant. Totul s-ar fi întâmplat la derby-ul cu FCSB, câștigat de giuleșteni cu 4-0, pe 9 martie.
La câteva zile distanță după această partidă, care s-a disputat pe Arena Națională, Daniel Niculae și alte 17 persoane au fost duse la audieri, fiind acuzați de organizarea unui grup infracțional.
Ce acuzații au fost aduse
„La data de 17.04.2024 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au extins acțiunea penală față de 2 inculpați, persoane fizice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice, fără drept prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal și art. 41 alin. (1) Cod penal, respectiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept (2 acte materiale) prev. de art. 37 lit. a) din Legea nr. 126/1995, cu aplicarea art. 48 alin. 1 Cod penal și art. 35 alin. (1) Cod penal.
În fapt, în sarcina primului inculpat s-a reținut că, în data de 14.03.2024 a deținut fără drept mai multe materiale pirotehnice la adresa de reședință, după cum urmează:
34 cutii inscripționate ‘Triplex Stroboskop 90 Sek’, cat. F2, a câte 3 buc. articole pirotehnice tip stroboscop fiecare – total 102 buc.;
1 buc. articol pirotehnic sub formă de cilindru, inscripționat ‘Enigma Fireworks’ – CACTUS RAIN;
31 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, neinscripționate, la exterior fiind din carton de culoare maro;
14 cutii a câte 10 buc. articole pirotehnice fiecare tip petarde luminoase inscripționate ‘Pyro Boom 2 – Flash Banger – petardă luminoasă’, cat. F4 – total 140 buc.
23 buc. articole pirotehnice sub formă de cilindru, culoare verde, inscripționate ‘Pirotecnica Manna’ KL F2/NR REJ 2806-F2-001191;
6 buc. articole pirotehnice tip torță, culoare albă, cu capace în laterale de culoare roșie și verde, inscripționate pe capace „FDF”;
14 buc. articole pirotehnice tip torță, formă cilindrică, inscripționate ‘Pirotecnica Manna – Torcia Manna’, KL T1 NEC.