Dan Barna a declarat, luni, că pandemia de coronavirus a pus o presiune enormă pe bugetul țării, accentuată și de faptul că trebuie respectată ținta de deficit stabilită de Comisia Europeană. Amintind despre guvernarea PSD, care a ținut investitorii departe de țara noastră, vicepremierul a subliniat că o prioritate a actualului Executiv este dezvoltarea parteneriatului cu piața de capital.
Barna a anunțat că țara noastră va primi 30 de miliarde de euro prin Planul de Reconstrucție și Reziliență la care lucrează Guvernul condus de Florin Cîțu.
”Criza pandemică a pus o presiune foarte mare pe multe zone de economie, iar bugetul României în momentul de față este sub o presiune foarte mare datorită necesității de a ne încadra în acel deficit de 7% agreat cu Comisia Europeană. Și, din această perspectivă, piața de capital poate să fie un instrument și un partener de care avea atâta nevoie. Lucrez în aceste zile, împreună cu echipa mea și cu colegii din Guvern, la Planul de Reconstrucție și Reziliență pe care România îl va propune Comisiei Europene. Vorbim de 30 de miliarde de euro care vor veni în piața din România. Din această perspectivă, pentru a ieși din criză în momentul în care campania de vaccinare va avea succesul scontat și vom intra într-o logică de reconstrucție economică, rolul Bursei din București și al pieței de capital în sens mai larg este unul pe care îl văd fundamental”, a spus Barna într-o conferință de presă dedicată aniversării a zece ani de la listarea Fondului Proprietatea pe piața locală de capital.
Vicepremierul a precizat că ”guvernarea violent anti-economie de piață a PSD” a îndepărtat investitorii de țara noastră
Potrivit acestuia, în actuala guvernare, parteneriatul cu piața de capital reprezintă o prioritate concretă.
"E nevoie ca acest Guvern să compenseze guvernarea violent anti-economie de piață a PSD din ultimii ani care a dat un mesaj negativ în plan internațional, ceea ce înseamnă investitorii care se uitau la România. De-a lungul ultimilor patru ani de când sunt în politica mare, am avut multe întâlniri cu investitori importanți pe plan internațional care îmi explicau ce oportunitate grozavă este piața din România, ce beneficii avem prin poziția geografică, prin tipul de economie, mărimea țării, prin faptul că suntem membri ai Uniunii Europene și cum, totuși, nu folosim aceste oportunități în zona pieței de capital datorită unui fel de a vedea lucrurile rămase semnificativ în urmă. Or, această guvernare a coaliției actuale care conduce România vine cu un nou punct de vedere în care parteneriatul cu piața de capital, miza dezvoltării pieței de capital, parteneriatul cu Bursa reprezintă o prioritate nu formală și declarativă, ci una foarte concretă", a adăugat Barna, citat de Agerpres.