Meteorologii anunță vreme caldă de vară pentru zilele de weekend, marcată de episoade de instabilitate.
Vineri, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru această, chiar deosebit de caldă în regiunile intracarpatice.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și cu totul izolat ploi slabe, îndeosebi în zonele montane și în partea de sud-est a teritoriului, anunță Realitatea TV.
Vântul va sufla slab până la moderat, cu ușoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 31 de grade. Dimineața, izolat vor mai fi condiții de ceață.
În București, vremea va fi predominant frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.
La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și cu totul izolat ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din intervalul precedent.
La mare, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în timpul zilei, când, trecător va ploua slab și sub formă de aversă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul zilei. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 25 de grade, iar cele minime între 17 și 19 grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 23 de grade.
Vremea se menține caldă sâmbătă, dar mai ales în jumătatea de nord a teritoriului va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în zonele de munte, local în nord-vest, nord și centru, iar spre seară și noaptea, izolat și în rest.
Ploile vor putea avea și caracter torențial, iar punctiform se vor cumula cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 32 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade.
Duminică valorile termice vor puțin mai scăzute decât sâmbătă, cu maxime cuprinse între 19 și 31, cer variabil și posibile episoade de instabilitate mai ales în regiunile estice, sud-estice, în zona de munte, cu intensificări ale vântului în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei, sudul Olteniei și pe crestele montane
În Capitală, temperatura va marca o scădere ușoară față de ziua de sâmbătă, cu maxime de 26-27 la amiază, cerul va fi mai mult noros, iar probabilitatea de ploi trecătoare este destul de ridicată.