Vremea va fi rece și ploioasă în București în următoarele zile, iar maximele termice nu vor mai depăși 8 grade Celsius, arată prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 10 noiembrie, ora 10:00 - 11 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi noros și temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor fi de 15 - 20 liri/mp. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare, respectiv cu viteze la rafală de 40 - 50 km/h. Temperatura maximă va fi de 6 - 7 grade, iar cea minimă de 3 - 4 grade Celsius.
De asemenea, în perioada 11 noiembrie, ora 8:00 - 12 noiembrie, ora 10:00, vremea se va menține rece în Capitală, cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua, iar spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 1 - 3 grade Celsius.
Meteorologii au emis, duminică, o informare de ploi moderate cantitativ și vânt cu intensificări de până la 50 km/h, valabilă în sudul, sud-estul și local în centrul țării, până marți dimineața, dar și trei atenționări Cod galben de vânt puternic, respectiv de ploi însemnate cantitativ și de ninsori viscolite, în zone din Muntenia, Dobrogea și Moldova.