Florile de soc sunt recomandate ca terapie pentru combaterea multor afecțiuni: digestive (au proprietăți diuretice și laxative), respiratorii (răceală, gripă și bronșită), dermatologice, oculare, afecțiuni reumatice, cardiace sau de nutriție (în curele de slăbire).
Pentru a prepara socată aveți nevoie de 14 flori mari de soc cât mai parfumate (cam cât palma), 10 litri de apă minerală plată (ieșiți bine la preț dacă luați două bidoane de câte 5 l fiecare), 4 lămâi, 1 kg de zahăr brun, 10-12 boabe mari de orez pentru fermentație (se pot pune și 5g de drojdie proaspătă dar din ce am testat, gustul de soc pare mai "curat" atunci când folosim boabe de orez) și pentru un gust răcoritor desăvârșit….câteva frunze de mentă proaspătă atunci când o serviți.
Recomandăm să evitați a folosi socul aflat pe marginea drumurilor foarte circulate de mașini și poluate.
Cele mai parfumate sunt florile de soc din păduri, așa că dacă aveți posibilitatea de a le procura, vă sfătuim să le alegeți pe acestea.
Mod de preparare socată
Cele 14 flori de soc se pun într-un borcan de 10 litri sau două vase 5 litri fiecare curate, fără urme de grăsime pe ele și în care să încapă, în mod egal, câte 5 l de apă și să mai rămână puțin loc pentru zahăr și lămâi, se adaugă apă și lămâile tăiate felii și stoarse bine de sucul lor în apă. Ar fi bine ca la două dintre lămâi să îndepărtați coaja galbenă, căci dă prea multă amăreala. Borcanul se acoperă și se lasă o zi.
A două zi se pune zahărul și boabele de orez și se mestecă bine, se acoperă borcanul și se lasă la fermentat încă 3-4 zile. Puneți capac la borcan sau la vasele folosite însă nu le închideți complet pentru a le lasă să "respire". În aceste trei zile compoziția trebuie mestecată de cel puțin două ori pe zi.
Când apa devine gălbuie și mirosul este foarte bun iar dacă luăm cu o lingură și gustăm puțin, cădem în extaz în fața fineții și bunătății acestei băuturi
Apoi sucul se strecoară printr-o sită deasă sau printr-o pânză de tifon, se pune în sticle cu dop/capac și se depozitază la frigider sau în cămara de alimente în loc întunecos și rece.
Sucul în sticle se acidulează, deci atenție, dacă deschideți o sticlă care a stat mai mult timp, să nu o agitați înainte pentru că există riscul că la deșurubare să țââșneasca afară exact ca și șampania.
Socata se servește rece iar în zilele călduroase puteți adăuga în pahare și 2-3 frunze de mentă proaspătă ce vor impresiona musafirii punctând atât la gust cât și la aspectul estetic.
Sursa: frunza-verde.ro