Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a explicat, la emisiunea ”Jocuri de Putere”, moderată de Rareș Bogdan, că, în cazul în care concursul pentru postul de director de școală ar avea loc în această toamnă, așa cum a programat ministerul, ”aproximativ 40.000 - 50.000” de profesori s-ar concentra mai mult pe cum să obțină acest post și pe bibliografia de examen decât pe elevi și pe problemele care pot apărea în unitățile de învățământ la acest început de an școlar.
”Cu o grabă de neimaginat, în 9 septembrie s-a publicat într-o noapte metodologia potrivit căreia se organizează până la sfârșitul lunii noiembrie concursurile pentru directori (...) Lumea a început să reacționeze. Au venit către Comisia de Învățământ a Senatului mai multe sesizări. În baza lor, am invitat la o dezbatere în Comisie reprezentanții sindicatelor și doi directori de licee din București pentru a vedea care sunt lucrurile care-i nemulțumesc. Din păcate, colegii din PNL au lipsit. A venit domnul Dănuț, a stat puțin și a plecat. Am avut cvorum de ședință”, susține Andronescu.
Senatoarea social-democrată susține că niciun punct de vedere nu s-a exprimat în favoarea susținerii acestor demersuri - de organizare a concursurilor -. ”A început anul școlar. Sunt în concurs 19.000 de posturi de directori. Se vor înscrie mai mulți. Asta înseamnă că 40.000 - 50.000 de profesori în loc să se ocupe de elevi se vor ocupa să-și citească bibliografia și de cum să-și câștige pozițiile de directori (...) Am vrut, prin amendament, ca aceste posturi să se ocupe prin concurs numai după finalizarea semestrului II și până la începutul anului școlar”, a mai explicat Ecaterina Andronescu.
Aceasta mai susține că Ministerul Educației ar avea un proiect în cadrul căruia care ar fi trebuit să realizeze o platformă în care sa înscrie 1.000 de manageri. ”Dacă nu realizează această platformă, cei care au fost finanțați din proiect sunt obligați să dea banii înapoi. Atunci au găsit această formulă - 'Pornim concursurile de directori, ca să ne putem realiza platforma cu manageri' ”, afirmă Andronescu.
Comisia de Învățământ a Senatului, condusă de Ecaterina Andronescu, a introdus o modificare legislativă pe Legea Educației prin care să se amâne concursurile pentru posturile de directori din școli, până vara viitoare, deși ministerul a programat competiția pentru această toamnă.
Amendamentul a fost adus unui proiect de lege care nu are nicio legătură cu managementul școlilor. Este vorba de PLX 127/2016, inițiat de deputatul PSD Andrei-Valnetin Sava, care vizează modificarea art 352 alin.(1) din legea Educației Naționale nr.1/2011, unde este reglementată consilierea în carieră a elevilor. Modificarea privind concursurile pentru posturile de directori școlari apare doar în anexă, unde sunt trecute în mod explicit modificările legislative.
"În cadrul dezbaterilor s-au formulat amendamente care, supuse votului, au fost adoptate și se regăsesc în anexa ce face parte integrată din prezentul raport. În urma dezbaterii, Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte un raport de admitere cu amendamente. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere cu amendamente admise și proiectul de lege", se arată în raportul Comisiei de Învățământ care ar urma să intre în plenul Senatului luni, acesta fiind cameră decizională.