Vineri, România, prin Ministerul Finanțelor, a împrumutat 2 miliarde de euro de pe piețele financiare internaționale - 750 de milioane de euro pe 12 ani, pentru care trebuie să plătească o dobândă de 2,5% pe an, și 1,25 miliarde de euro pe 20 de ani, pentru care trebuie să plătească o dobândă de 3,375% pe an, scrie Cristian Hostiuc, într-un editorul gandul.info.
Ca să vă faceți o idee ce înseamnă 2 miliarde de euro, gândiți-vă că atât a costat Casa Poporului, obiectiv realizat în 10 ani.
Nu este nimic rău că România se împrumută pe piețele financiare internaționale, pentru că așa fac toate țările dezvoltate. Chinezii, japonezii și belgienii sunt cei mai mari creditori ai americanilor.
România trebuie să fie tot timpul cu împrumuturi pe piețele financiare pentru a-și dezvolta economia, pentru a vedea cum este privită de investitori, pentru a avea deschisă ușa bancherilor lumii tot timpul, dar și pentru a deschide ușa companiilor private din România care au nevoie de finanțare externă.
Acest împrumut luat la începutul lui 2018 nu reprezintă o excepție, ci face parte din procesul de refinanțare a datoriei statului din acest an, proces care depășește vreo 12 miliarde de euro în lei și valută.
Problema intervine atunci când acești bani, plătiți scump, ajung să fie folosiți pentru plățile curente, începând de la plata creșterilor salariale și de pensii, până la achizițiile la suprapreț de consumabile și servicii.
Furia oamenilor este că nu văd în fața ochilor nimic palpabil, care să poată fi dat ca exemplu pozitiv: am luat un miliard de euro sau 10 miliarde de euro pentru a face o autostradă care să traverseze munții, de exemplu; am luat un miliard de euro pentru a face o sală de concerte în București.
Nici nu mai contează cât costă construcția, important este că s-a făcut ceva cu banii.
Dacă dăm timpul înapoi, acum 40-50 de ani România, prin guvernele comuniste, a luat bani de la băncile internaționale pentru a realiza electrificarea și industrializarea economiei.
Gândiți-vă că în 1980 România avea o datorie externă de 12 miliarde de dolari, la un PIB de 30 de miliarde de dolari.
Din 2012, adică de 5 ani, guvernarea PSD a luat împrumuturi interne și externe de peste 60 de miliarde de euro (în lei și euro) fără să realizeze vreo investiție majoră. Niciuna.
Toți banii s-au dus pentru plata creșterilor salariale și de pensii și pentru plata scăderii TVA.
Pentru că nu au mai rămas bani, guvernele PSD nu s-au grăbit cu realizarea de investiții.
Își mai amintește cineva de promisiunea PSD pentru autostrada Comarnic-Brașov? În patru ani trebuia să fie gata. Nici acum nu a început.
În tot acest timp, infrastructura generală a României crapă din ce în ce mai mult, sub privirile furioase ale acelor care plătesc taxe și impozite.
Cu toate că plătești contribuție de sănătate, la prima răceală te duci la o clinică privată, unde plătești alți bani.
În ultimele două decenii, toate guvernele au privatizat active de 20 de miliarde de euro, bani care însă nu au lăsat nimic în urmă. Guvernul Tăriceanu a luat bani din privatizarea BCR, din distribuțiile de gaze și energie și nimeni nu poate spune ce s-a făcut cu acei bani.
Citește continuarea pe gandul.info