Actual· 1 min citire

Crima de la Timișoara. Mirel, studentul la medicină care și-a ucis iubita, trimis în judecată pentru omor calificat

Crima de la Timișoara. Mirel, studentul la medicină care și-a ucis iubita, trimis în judecată pentru omor calificat

Crima de la Timișoara. Mirel, studentul la medicină care și-a ucis iubita, trimis în judecată pentru omor calificat

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 sept. 2024, 17:08

Mirel, studentul la Medicină din Caraș-Severin, care în luna martie, anul acesta, și-a ucis iubita cu mai multe lovituri de cuțit, în Timișoara, colegă cu el la aceeași facultate din municipiu, a fost trimis în judecată pentru omor calificat, potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

"În fapt, s-a reținut că în data de 22 martie, în timp ce se afla într-un imobil din municipiul Timișoara, inculpatul D.M.L. a agresat-o fizic pe victima M.A.M., aplicându-i lovituri repetate cu două cuțite, provocându-i acesteia un număr de 51 leziuni traumatice, dintre care multiple plăgi penetrante în zona feței, gâtului și pieptului, care au condus la decesul tinerei la aceeași dată.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare Tribunalului Timiș".

Pe 23 martie, magistrații Tribunalului Timiș au dispus arestarea preventivă pe 30 de zile, pentru omor, a tânărului de 23 de ani din Caraș-Severin, bănuit că și-a omorât iubita de 21 de ani, într-un apartament din Timișoara.

Medicii au publicat rezultatul expertizei psihiatrice în cazu ucigașului studentei la Medicină. Concluziile care îi vor îngreuna situația în instanță

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News