Ministrul de Interne a felicitat echipele de criminaliști și polițiști care au rezolvat cazul crimei de doctoriței stomatolog de la Brăila.
"Felicit polițiștii judiciariști și criminaliști care au rezolvat dificilul caz de crimă de la Brăila, l-au identificat și reținut pe autorul crimei într-un timp remarcabil de scurt raportat la împrejurări.
De asemenea, felicit polițiștii care au identificat și reținut pe autorii furtului bancomatului din Arad. Acestea sunt două cazuri mediatizate, dar rapoartele arată ca nenumărate alte cazuri la fel de dificile sunt rezolvate cu succes, în anonimat, pe toate zonele de acțiune, de la trafic de droguri sau persoane, până la migrație ilegală și intervenții în situații de urgență de toate armele MAI.
Felicit, de asemenea ANA, Jandarmeria, Poliția Română și DSU/ Inspectoratele pentru situații de urgență pentru acțiunile coordonate desfășurate în marja recentelor festivaluri care au avut loc în toată țara, la care sute de mii de cetățeni au participat în siguranță.
Îi felicit și le mulțumesc tuturor, le solicit să continue munca pentru protejarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, pentru prevenirea încălcării acestora, depistarea și reținerea celor care le încălcă. E important, de asemenea, că aparatul MAI și al structurilor să comunice mai mult și mai bine, pentru a explica acțiunile forțelor MAI și a face cunoscute reușite colegilor, pentru a crește încrederea cetățenilor în Ministerul Afacerilor Interne și structurile sale, în lege și ordine", a spus ministrul de interne.