Creierul este considerat centrul de control al organismului. Deși este un organ atât de important, multe persoane au păreri eronate despre funcțiile pe care acesta le îndeplinește.
Știați că...
1. Creierul poate realiza sarcinile creative mult mai bine atunci când suntem obosiți. Pentru a profita de această ''aptitudine'', trebuie să fii conștient de modul în care funcționează ritmul tău circadian. Dacă preferi trezitul de dimineață, ai putea utiliza aceste ore pentru realizarea sarcinilor mai analitice sau luarea deciziilor. Pe de altă parte, dacă ești obosit creierul nu mai poate filtra atât de bine distracțiile și se poate axa mult mai bine pe o singură sarcină cum ar fi creativitatea. Într-un articol din jurnalul Scientific American este explicat modul în care distracțiile pot fi un lucru bun atunci când încercăm să gândim creativ. În momentele de oboseală suntem mult mai puțin atenți și astfel am putea lua în considerare o serie de informații nedetectate până atunci.
2. Stresul poate modifica mărimea creierului și îl poate micșora
Stresul este una dintre cele mai comune cauze ale modificării funcțiilor cerebrale. De asemenea, creierul s-ar putea micșora din cauza stresului. În cadrul unui studiu au fost utilizați pui de maimuță pentru testarea efectelor stresului pe termen lung asupra dezvoltării. Jumătate dintre maimuțe au fost îngrijite de către un îngrijitor pentru șase luni în timp ce o altă jumătate a rămas cu mamele lor. După cele șase luni, maimuțele s-au reîntors în grupurile lor sociale pentru câteva luni înainte ca cercetătorii să le realizeze tomografii cerebrale. În cazul maimuțelor care au fost luate de lângă mamele lor, zonele din creier asociate stresului erau mărite chiar și după reintroducerea lor într-un mediu social comun pentru câteva luni. În cadrul unui alt studiu în care șoarecii au fost expuși stresului cronic, hipocampusul acestora s-a micșorat. Anterior a fost dezbătută ipoteza conform căreia din cauza afecțiunii stresului posttraumatic hipocampusul s-ar putea micșora.
3. Meditația poate ajuta la crearea unor legături cerebrale noi
Meditația ajută la combaterea anxietății, deoarece în timpul procesului pierdem anumite legături ale unor conexiuni neuronale. Atunci când simțim frică, regiunea cortexului prefontal medial se activează. Însă atunci când medităm, această conexiune neuronală se slăbește, astfel că răspunsul la anumiți stimuli nu mai este la fel de puternic. De asemenea, meditația ajută și la sporirea creativității și a memoriei.