Cozmin Gușă: Nu am apucat să învățăm civismul. Această criză o să-i responsabilizeze pe mulți
Cozmin Gușă: Nu am apucat să învățăm civismul. Această criză o să-i responsabilizeze pe mulți
Aproximativ 70.000 de români au ieșit sâmbătă seară pe străzi, în toată țara, pentru a protesta față de legile justiției și de modificarea Codului penal și a Codului fiscal. Numai în București s-au adunat aproximativ 50.000 de oameni.
"Manifestația a fost una extrem de tonică pentru mine. Oamenii sunt în regulă, românii frumoși și responsabili fac aceste lucruri pentru familiile lor", a spus Cozmin Gușă la Realitatea TV.
"Din păcate, arealul civic din România s-a subțiat foarte tare, nu am apucat să învățăm civismul și nu trebuie să fim supărați nici măcar pe votanții lui Dragnea", consideră consultantul politic, trăgând un semnal de alarmă: situația s-a agravat în România și din cauza gradului scăzut de școlarizare, dar și din pricina numărului redus de cărți citite.
"Manifestația a fost una extrem de tonică pentru mine, pentru alții care ne uităm la concetățenii noștri, și ne întrebăm dacă mai au aspirații, dacă mai au dorințe, dacă se exprimă frumos și din suflet, dacă sunt bine crescuți și am văzut oameni în regulă, români frumoși și responsabili. Ei fac aceste lucruri nu din dorința de a da jos vreun Guvern, pentru că știu că nu se poate asta, ei o fac din responsabilitate față de familia lor, de profesia lor, de afacerea lor. A fost o marcă bună pentru România. Știm foarte bine că acești concetățeni ai noștri sau noi cu toții suntem o minoritate consistentă, ca minoritate. Din păcate, arealul civic din România s-a subțiat foarte tare, nu am apucat să învățăm civismul și nu trebuie să fim supărați nici măcar pe votanții lui Dragnea. Am fost un popor mințit grobian după 1989, un popor cu speranță, iar atunci ești mințit chiar mai ușor și uite că pe fondul ăsta de scădere a gradului de școlarizare, de împuținare a numărului de cărți citite, de dispariție a valorilor și așa mai departe... am ajuns unde am ajuns. Nu e chiar totul pierdut, toată această criză o să-i responsabilizeze pe mulți pentru viitor și o să-și dea seama că într-o țară dacă vrei să fii cetățean, dacă vrei să ai siguranță, trebuie să fii activ", a spus Cozmin Gușă, care a continuat pe ideea că o parte din mass-media "n-are cum să fie atrasă într-o soluție de reconstrucție morală".
"Trebuie să te informezi, să fie foarte clar pe cine și de ce ai vota. La noi nu s-a întâmplat asta, uitați-vă la baronii din toate județele sau la primari, au fost votați, revotați, răsvotați, ei sunt baza acestei puteri, iar când a venit vorba de alegeri parlamentare mai mereu s-a întâmplat așa. Ce e mai neplăcut acuma e că și aparatul de propagandă este în defavoarea cetățenilor responsabili și mă refer la o mare parte din mass-media, care face jocuri, care n-are cum să fie atrasă într-o soluție de reconstrucție morală. Dar activismul care se manifestă și nu se lasă, români care au venit de la muncă sau de la studii din străinătate, tinerii ăia din Cluj care s-au dus atâtea zile pe jos ca să dea un exemplu, ei sunt un germene care va încolți, să sperăm că nu va fi foarte târziu", a mai zis Gușă.
Consultantul politic a avertizat că această criză din România înseamnă și o oportunitate pentru alte puteri.
"Situația este foarte complicată, România a ajuns într-o poziție în care și-a pierdut într-un fel autonomia de a decide și când o țară din punct de vedere al puterii interne decade atât de mult precum România, devine o oportunitate pentru alte puteri, altfel de jocuri, jocuri pragmatice, jocuri egoiste în favoarea altor state, în defavoarea cetățeanului român. S-a ajuns aici într-un mod destul de transparent, nimeni nu poate să spună că nu s-a aflat în România, vorbesc de ultimii 20 de ani...", a afirmat Cozmin Gușă.
"Textura oamenilor care construiesc partidele din opoziție este aceeași cu a celor din PSD și ăsta e și motivul pentru care cei din PSD nu-și fac probleme", este analiza dură a lui Cozmin Gușă, care spune că "nu ne rămâne decât să așteptăm alegerile europarlamentare de anul viitor și pe cele prezidențiale".
"Ce promisiune mai simplă ar fi putut să facă politicienii din opoziție decât să le promită deschis celor din piețe că se vor reforma în acest ciclu? Era singurul lucru de bun-simț pe care puteau să-l facă. Era suficient asta. Noi ne uităm și în afară că încearcă să profite de stradă ca să-și tragă un folos, ca să se amestece cu valul ăsta așa-zis pozitiv, altceva nu fac. Textura oamenilor care construiesc partidele din opoziție este aceeași cu a celor din PSD și ăsta e și motivul pentru care cei din PSD nu-și fac probleme. Nu cred că numărul de dosare sau de vinovății, densitatea acestora este mai mare la PSD decât în opoziție. Trebuie să reînvățăm să fim de folos comunității pe viitor, mare lucru nu se va putea face, pârghiile prin care să se poate bloca acest tăvălug în acest moment nu mai există. Nu ne rămâne decât să așteptăm alegerile europarlamentare de anul viitor și pe cele prezidențiale. Aici se vor întâmpla lucruri mai deosebite și în funcție de cei care-și vor depune candidatura ne putem da seama dacă suntem solvabili în câțiva ani sau vom continua în aceeași băltire. Și cu mulți dintre cei care astăzi mai luptă pentru normalitate sau responsabiliate, care vor părăsi terenul de luptă pentru că timpul trece pentru fiecare și să-ți vezi inutilitatea nu e cel mai comod lucru", a spus Gușă.
Consultantul politic a adăugat că românii din Diaspora speră și ei să se întoarcă acasă, pentru a redeveni cetățeni de categoria I.
"Cei care au plecat și care au demonstrat în Diaspora erau animați și de speranța că s-ar putea întoarce la un moment dat acasă, ei plecând și din considerente de ordin material, dar și dintr-o scârbă față de ce au înțeles ei că s-a trăit în România după 1989. Au sperat că se vor întoarce ca să-și reia statutul de cetățeni de categoria I, nu de categoria a II-a sau a III-a cum sunt tratați pe acolo pe unde i-a dus necazul, prin lume. Rămânem cu acest sentiment tonic că am văzut pe străzi foarte mulți români cu care ne face plăcere că suntem concetățeni. Cu ceilalți cu care nu ne face plăcere nu i-am văzut astăzi pe străzi", a încheiat Cozmin Gușă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























