ExclusivActual· 3 min citire

Gușă, numit în consiliul de administrație al fondului american care investește pe piața media locală

Gușă, numit în consiliul de administrație al fondului american care investește pe piața media locală

Gușă, numit în consiliul de administrație al fondului american care investește pe piața media locală

Publicat23 mai 2018, 17:21
Actualizat24 mai 2018, 07:18

Vești bune pentru mass-media din România. Compania americană Ellaal Goldberg Corporation a anunțat astăzi că își extinde investițiile pe piața media locală, în valoare de 50 de milioane de dolari, anunțate în urmă cu o lună.

Ellaal Goldberg este în negocieri avansate cu media din România pentru prima rundă de investiții. Potrivit unor informații date publicității luna trecută, societatea americană vrea să investească în primul an 20 de milioane de dolari în presa românească.

Aceste investiții importante urmăresc să aibă un impact crucial pentru menținerea și consolidarea unei prese libere și independente în această regiune, se arată într-un comunicat al companiei.

Compania este în negocieri avansate privind prima rundă de investiții de 20 de milioane de dolari, în primul an. De asemenea, compania a anunțat numirea lui Cozmin Gușă în consiliul de administrație al organismului care realizează învestițiile din România.

Cozmin Gușă a afirmat, la Realitatea TV, că fondul american care va realiza importante investiții pe piața media din România este funcțional.

"Este un moment important pentru presa din România, sper să fie primit corespunzător, pentru că dacă o ducem rău din punctul de vedere al dezbaterii este și din cauza defectărilor din mass-media românească. O spun cu regret. Unii nu au preferat să apere adevărul și libertatea de exprimare, ci doar interese personale. Aceste investiții americane în mass-media din România urmăresc de fapt aceste lucruri: libertatea de exprimare și corelarea cu valorile de tip euro-atlantic care înseamnă, într-adevăr, și o justiție îndependentă. Practic, astea vor fi criteriile care vor funcționa în momentul în care vom avea negocieri cu trusturile de presă interesate. În acest moment, fondul este funcțional, primele tranșe de bani există într-o bancă din Statele Unite. Urmează să fie operaționale în câteva săptămâni sau luni pentru proiectele pe care noi le vom considera finanțabile în România", a explicat Cozmin Gușă.

Acesta a mai spus că în maximum două zile se vor face alte precizări publice.

"Este un board de adviseri din care fac eu parte. Mai face parte și Lucian Sârb, care trăiește acum în Franța, el fiind partea europeană și, sigur, reprezentantul Statelor Unite, care va fi un profesionist în mass-media și marketing. În maximum o săptămână va fi selectar și profesionistul american care va face parte din acest board de trei persoane, board care va decide felul în care se vor face investiții. Modalitatea în care trusturile de presă pot aplica va fi detaliată, cel mai probabil, vineri, într-un comunicat de presă în care vor arăta și persoanele de contact pentru trimiterea acestor proiecte pentru analizarea lor", a detaliat Cozmin Gușă.

Conform acestuia, și Realitatea TV este un subiect al acestor investiții în primul rând datorită liniei editoriale. "În momentul în care va fi foarte clară situația de insolvență și se va putea negocia cu părțile implicate, pentru că Realitatea TV a intrat în insolvență din vina altora, nu din vina noastră, acest post va face o ofertă pentru cumpărarea unor creanțe, bineînțeles statului român, care va fi pus în poziția de a accepta sau nu accepte ieșirea din insolvență și plata unor bani către stat din partea unui fond onorabil venit din partea partenerului strategic și cu bani din Statele Unite", a încheiat Cozmin Gușă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News