Cozmin Gușă, unul dintre acționarii Realitatea TV, face un scurt bilanț al tensiunilor de la televiziunea de știri, care a dus la suspendarea temporară a jurnalistului Rareș Bogdan și la interzicerea unor invitați.
Cozmin Gușă confirmă informațiile apărute în presă cu privire la motivele despărțirii de Oreste Teodorescu și dezvăluie ce a stat în spatele interzicerii Oanei Stănciulescu la Realitatea TV.
"Aici a fost un lucru neplăcut pentru Realitatea, neplăcut pentru mine, neplăcut pentru Rareș. A rămas ceea ce Rareș a mărturisit public, apropo de independența lui editorială, a rămas faptul că trompetele lui Coldea nu mai sunt invitate. Și aici n-aș vrea să fiu atât de nedelicat să-i nominalizez, pentru că sunt jurnaliști care lucrează, lumea o să-i deducă din faptul că nu o să mai fie invitați la 'Jocuri de putere'. Eu am avut o șarjă prin 2009, în campania electorală, în care am identificat jurnaliști ofițeri acoperiți.
Dacă ești invitat, îți spui părerea ta, nu părerea comandată de unul ca și Coldea, atât de ahtiat după jocurile de putere. Cel puțin cu Oreste și cu Oana Stănciulescu lucrurile, din punct de vedere public, s-au lămurit. Au apărut jurnaliști care au identificat problemele pentru care Oreste nu a mai fost primit la Realitatea. Despre Oana Stănciulescu discuția e mai soft. Ea a venit la Realitatea de la Antena 3, iar săptămâna trecută au apărut niște știri că ar fi angajată a trustului lui Bogdan Chiriac, care în niciun caz nu este într-o linie corespondentă Realitatea TV sau realitatea.net. Cred că toată lumea s-a lămurit. Dacă o să mai apară și informația cu Oana Stănciulescu și Avocatul Poporului, toată lumea o să înțeleagă care a fost motivația pentru care conducerea redacțională a decis ca Oana Stănciulescu să nu mai fie invitată", a declarat Cozmin Gușă pentru STIRIPESURSE.RO.
Cozmin Gușă afirmă că Rareș Bogdan a rămas singurul moderator care îl susține pe Klaus Iohannis, atitudine pe care nu i-o reproșează, deși consideră că este greșită.
"Rareș are în acest moment o atitudine ușor diferită față de restul moderatorilor, în sensul în care îl susține fără rezerve pe Klaus Iohannis. La Realitatea nu prea mai sunt moderatori care să creadă în Klaus Iohannis. Asta este decizia lor și pot să vorbească oricând că nu a existat nicio impunere. L-au susținut aproape în totalitate în 2014 și acum probabil sunt dezamăgiți. Rareș probabil fiind cel mai ardent susținător al lui Klaus Iohannis și în 2014, și după, este într-o poziție ingrată deocamdată, probabil îi este dificil să discute la modul critic sau negativ despre președinte și asta îl face într-un fel să fie insularizat acolo. Este o atitudine pro-președinte pe care eu o respect, nu i-o contest, doar că l-am avertizat la nivel personal că s-ar putea să greșească, pentru că am experiență cu președinți care se agață cu disperare de al doilea mandat", a mai declarat Cozmin Gușă.