Actual· 1 min citire

Copil dispărut în timpul unei excursii "Școala Altfel", la Târgu-Jiu. A mers să își cumpere mâncare

Copil dispărut în timpul unei excursii "Școala Altfel", la Târgu-Jiu. A mers să își cumpere mâncare

Copil dispărut în timpul unei excursii "Școala Altfel", la Târgu-Jiu. A mers să își cumpere mâncare

Publicat20 apr. 2016, 22:04
Actualizat20 apr. 2016, 22:07

Un elev în vârstă de 11 ani din Bumbești-Jiu a dispărut, miercuri, în timp ce se afla în excursie în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, în cadrul programului ”Școala Altfel”, colegii copilului spunând că acesta intenționa să meargă până la un magazin să își cumpere de mâncare.

UPDATE: Copilul a fost găsit, după câteva ore de căutări, precizează gorjexclusiv.ro. Acum se află acasă, alături de părinții săi.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Gorj, Lucian Stroe, a declarat, corespondentului Mediafax, că elevul Școlii Gimnaziale Nr.1 Bumbești-Jiu se afla în excursie cu profesorii și colegii, în cadrul programului intitulat ”Școala Altfel”.

Conform sursei citate, dispariția copilului a fost anunțată de unul dintre profesorii elevului de clasa a V-a.

”Am fost sesizați de un profesor din Bumbești-Jiu despre faptul că, în timp ce se afla în Parcul Central din municipiul Târgu-Jiu, cu un grup de copii, unul dintre aceștia, A.V., în vârstă de 11 ani, a părăsit grupul și nu s-a mai întors. Persoanele care pot da relații despre acesta sunt rugate să sune la 112”, a spus Stroe.

Colegii copilului au declarat că acesta ar fi spus că va merge la un magazin din apropierea parcului, pentru a-și cumpăra de mâncare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News