Secția Drumuri Naționale Buzău va trebui să răspundă pentru moartea unui bărbat de 47 de ani, scrie Realitateadebuzau.net.
În urmă cu trei zile, un accident cumplit s-a petrecut pe DN 10, pe Lunca Cislăului. În urma impactului un șofer de 47 de ani și-a pierdut viața, iar la o primă vedere polițiștii au stabilit că vinovat era șoferul care nu a adaptat viteza la condițiile de drum. Ulterior, însă, anchetatorii au stabilit că administratorul drumului poartă vina pentru că nu a curățat carosabilul acoperit cu aluviuni încă de vineri seara.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani și-a pierdut viața luni seară, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un copac, la intrarea în localitatea Cislău. Potrivit primelor date, acesta circula cu viteză pe Lunca Cislăului, în condiții de carosabil acoperit cu apă. O primă greșeală, care, coroborată cu manevrarea bruscă a volanului, avea să-l coste viața.
În momentul în care toate cele patru roți au atins apa cu viteză mare, s-a produs acvaplanarea. Canelurile anvelopei nu au mai putut disloca suficientă apă de pe carosabil, fapt care a dus la pierderea totală a aderenței. Nemaiputând controla vehiculul, șoferul ar fi tras brusc de volan, moment în care mașina a zburat pur și simplu de pe șosea, încolăcindu-se după un pom. Trupul șoferului a fost scos fără viață dintre fiarele mașinii.
Inițial, polițiștii au stabilit ca prim vinovat șoferul care nu a adaptat viteza la condițiile de trafic. Ulterior, însă, anchetatorii au constatat că o mare parte de vină aparține administratorului drumului. În premieră pentru județul Buzău s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar responsabilii de la Secția Drumuri Naționale Buzău vor trebui să explice de ce nu au curățat carosabilul de aluviunile aduse pe carosabil de inundații încă de vineri seara și de ce nu au semnalizat corespunzător zona respectivă, astfel încât șoferii să încetinească.