Marcel Ciolacu l-a acuzat pe Ludovic Orban, joi seară, că, prin criticile dure aduse membrilor Curții Constituționale, a atacat, de fapt, statul de drept. Susținând că liberalii vor să aibă toată puterea în România, liderul PSD i-a reamintit Premierului că ”cel mai important organism într-o democrație este Parlamentul, nu Guvernul.”
”Pilonul statului de drept este CCR. Dacă PSD ar fi atacat statul de drept... El asta face acum, prim-ministrul României, atacă statul de drept: cu așa o poleială pusă peste tot, sunt politruci, sunt... Și în Statele Unite membrii Curții Constituționale sunt aleși de organismul care este baza democrației - Parlamentul, așa se întâmplă peste tot. Îți convine sau nu decizia, e treaba ta, ca prim-ministru nu ai dreptul să comentezi o decizie a CCR într-un stat democratic. Vrei să aperi statul de drept, statul de drept real, nu statul de drept care e în mintea lui Ludovic Orban. Pune frânturi din Constituție. E mai stufoasă, o să i-o trimit, poate o citește întreagă. (...) Să ataci CCR într-un stat european nu poate fi din partea unui prim-ministru ceva mai nedemocratic”, a spus Ciolacu.
În legătură cu nemulțumirea Premierului privind legea care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor, declarată constituțională de CCR, Președintele social-democraților a amintit că există precedente.
”Există precedente în România, în 2004 sau 2006, când Parlamentul a stabilit data alegerilor și nu a fost nicio problemă. Cel mai important organism într-o democrație este Parlamentul, nu Guvernul. Guvernul este un produs al Parlamentului. Nu poți să vii la televizor și să minți oamenii într-un asemenea hal. Mă așteptam să spună ce face să oprească aceste infectări, nu lupta lui cu CCR. S-a săturat lumea de explicațiile lui. Vedeți înverșunarea lor de a avea toată puterea în România... Doamne ferește să se întâmple așa ceva!”, a adăugat Ciolacu.
Reacția liderului PSD vine după ce Ludovic Orban a criticat dur deciziile luate de Curtea Constituțională în ultima perioadă, referindu-se în special la cele legate de măsurile autorităților din timpul pandemiei și la legea care dă drept Parlamentului să stabilească data alegerilor. Acuzând că judecătorii, numiți politic, ascultă ordinele date de ”Florin Iordache și alții”, premierul a susținut, la un post TV, necesitatea schimbării componenței Curții, astfel încât membrii ei să fie imparțiali. Mai multe detalii sunt disponibile AICI
.