Copiii sub trei ani și persoanele care au primit a doua doză de vaccin împotriva coronavirusului cu zece zile înainte de intrarea în România se află printre cei care nu trebuie să prezinte testul RT-PCR negativ. Joi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat o hotărâre în acest sens. Măsura intră în vigoare din 12 februarie, ora 00:00.
Persoanele care sosesc în România din zonele cu risc epidemiologic ridicat trebuie să prezinte certificatul unui test negativ RT-PCR pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte.
În Hotărârea aprobată joi de CNSU se precizează că măsurile și excepțiile decise intră în vigoare la 12 februarie, ora 00:00.
Potrivit Hotărârii nr. 7 din 04.02.2021 privind completarea Hotărârii nr. 6 din 04.02.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:
a) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani;
b) persoanele care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doze până la data contactului direct sau până la data intrării în România. Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării;
c) persoanele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară, fapt dovedit prin documente medicale sau prin verificarea bazei de date Corona-forms și pentru care au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la intrarea în țară;
d) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
e) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
f) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) și lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
g) piloții de aeronave și personalul navigant;
h) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și membrii familiilor acestora;
i) personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităților competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
j) personalul navigant maritim și fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităților competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
k) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
l) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.