Dosarul lui Mihai Lucan, medicul acuzat de delapidarea Institutului Urologic și de Transplant Renal Cluj, a pornit de la plângerile lui Emanuel Ungureanu, fost angajat al Institutului, care avea printre atribuții convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze organele pentru transplant. „Colaborarea mea cu Lucan s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe”, povestește, pentru „Adevărul”, Emanuel Ungureanu, omul de la care a pornit unul dintre cele mai răsunătoare dosare de corupție medicală din România.
Medicul Mihai Lucan, fiul său și fostul manager al Institutului Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj, alături de alți patru medici, sunt cercetați pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat pentru delapidarea Institutului. Spitalul de stat a fost „căpușat”, conform procurorilor, de cel puțin 1 milion de euro, bani care ar fi ajuns la clinica privată a familiei Lucan.
Dosarul DIICOT a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, un fost colaborator al lui Lucan, care a fost angajat circa un an la Institut ca asistent social clinician. Printre atribuțiile sale era una esențială pentru activitatea de transplant a medicului: convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze rinichii pentru transplant. Mihai Lucan a devenit celebru datorită transplanturilor de rinichi pe care le-a efectuat, unele în premieră, altele având ca beneficiari persoane cunoscute precum Alexandru Arșinel.
Emanuel Ungureanu a povestit pentru „Adevărul” cum a început colaborarea cu Mihai Lucan, cum se purta acesta cu medicii de la Institut și momentul în care s-a decis să facă publice practicile urologului. Dosarul Lucan a apărut după aproape 15 ani de la prima plângere pe care acesta a făcut-o.
Ungureanu este președintele Asociației pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru” care oferă sprijin pentru peste 100 de copii și tineri cu insuficiență renală cronică dependenți de dializă din toată țara. El este din 2003 profesor de Istorie la un liceu din Cluj, iar din 2016 este deputat de Cluj pe lista USR.
"Primul contact cu el l-am avut din postura de pacient: am avut o colică renală. Eu pe vremea aceea conduceam o asociație studențească la nivel național numită „Amicus”, eram student în anul II la Asistență socială și în anul I la Facultatea de Istorie. Se întâmpla prin anul 2000. Am venit practic târându-mă la Institut. Țin mine că de gardă era doamna doctor Lăpușan, care era medic rezident atunci. Țin minte că inițial nu găsea un antialgic suficient de puternic pentru durerile provocate de calculul care a pornit pe canal. A doua zi l-am cunoscut pe profesorul Lucan, iar primul lucru care m-a fascinat în mod negativ a fost faptul că pacienții stăteau drepți în pat și asistentele se lipeau de pereți, în aceeași poziție nefirească de drepți când trecea pe lângă ele. Îmi amintesc că urla cumplit, îi înjura pe doctori și îmi amintesc un episod când a lovit-o în stomac cu pumnul pe Carmen Lăpușan, care a căzut peste pacient, asta se întâmpla la una dintre vizite. Tot cu pumnul l-a lovit și pe actualul manager, Silviu Moga, lăsându-l fără respirație. Și actualul președinte al Asociației transplantaților și dializaților Cluj, domnul Morar, a fost lovit cu pumnul în stomac. Avea acest obicei să lovească prin surprindere, atât angajați, cât și bolnavi. Îmi asum ceea ce spun. După ce m-a întrebat la vizită ce lucrez, i-am explicat că sunt student și conduc o asociație. Atunci a devenit interesat și m-a chemat la el în birou - el conducea filiala APR Cluj (Alianța pentru România), intrase în politică, susținând partidul lui Teodor Meleșcanu", spune Emanuel Ungureanu.
"Am fost asistent social clinician la Institut între martie 2002- iunie 2003. În 2002, după ce am devenit primul, cred că, și ultimul asistent social clinician din România. Jobul meu era să găsesc resurse financiare, țin minte că puneam în cabinetul asistentei-șef Liliana Lache, cutii cu jucării sau cu haine pentru pacienții cu insuficiență renală cronică, care aveau nevoie de un transplant și care erau extrem de necăjiți. A doua atribuție era aceea de a merge - împreună cu coordonatoarea de transplant neoficială, că nu era în acte, Carmen Lăpușan, cu medicul anestezist Adrian Bărbos și cu doctorul Marius Neculoiu - prin Transilvania atunci când eram anunțați că există un potențial donator în moarte cerebrală. Noi trebuia să convingem aparținătorii să accepte să doneze rinichii pentru transplant. Eu am făcut și un ghid pentru pacientul transplantat. În numai un an de zile am făcut primul astfel de ghid, în care explicam pacientului cu insuficiență renală cronică ce este boala și ce este transplantul renal, vorbind și despre imunosupresie, îngrijirea post-transplant etc. Era un ghid pe înțelesul tuturor pentru că, din păcate, medicii nu prea vorbeau cu pacienții. Lucan era recunoscut ca fiind un zbir interesat doar de banii pacienților, nu avea timp să explice sau se aplece decât asupra celor care plăteau suficient de mulți bani. Colaborarea asta s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe. Dacă pentru calitățile lui chirurgicale să zicem că-i suportam înjurăturile și comportamentul mitocănesc arhicunoscut în clinică, n-am putut să suport ideea că cineva profită din disperarea unor bolnavi de a trăi și din moartea unor oameni, că practic când vorbim despre transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală vorbim despre situația în care cineva moare, ca altcineva să trăiască ori pentru asta nu se pot face bani, este inuman, este criminal, este strigător la cer", adaugă acesta.
Citește continuarea AICI.
