Cinci civili au fost uciși în estul separatist al Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, o noapte tensionată, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a unui armistițiu și începerii unor negocieri de pace între armată și rebeli proruși, potrivit Mediafax.
Trei civili au fost uciși, iar alți zece răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în bastioonul rebel Donețk, unde explozii și tiruri sporadice se auzeau în continuare duminică dimineața, potrivit autorităților municipale.
Guvernatorul pro-Kiev al regiunii rebele Lugansk a anunțat, pe de altă parte, că doi civili au fost uciși în satul Kriakivka, după ce un obuz a căzut în curtea unei case.
Cel puțin șase civili au fost uciși, potrivit guvernatorului, de la începutul săptămânii, în regiunea Lugansk.
Potrivit armatei, punctele fierbinți de conflict rămân în continuare bastioanele proruse Lugansk și Donețk, dar și zona Debalțeve, la nord-est de Donețk, unde rebelii și-au sporit prezența.
Observatorii OSCE au anunțat că mai multe convoaie - de 60 de camioane în total -, fără semne de identificare, se îndreaptă către Donețk, dinspre orașul Șahtarsk, aflat de asemenea sub controlul rebelilor.
Confruntările armate nu au scăzut în intensitate în estul Ucrainei, cu două zile înainte de intrarea în vigoare a unui armistițiu-surpriză negociat între armata ucraineană și rebeli proruși.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a anunțat, de asemenea, un "acord de principiu" în vederea unor noi negocieri de pace între cele două tabere, marți, la Minsk, în Belarus.
Un prim armistițiu - încheiat tot la Minsk pe 5 septembrie între Kiev și rebeli, în cadrul unor negocieri la care au participat Rusia și OSCE - nu a fost respectat niciodată.