Rapperul american Chris Brown, care a fost arestat luni, la Paris, după ce a fost acuzat de viol de o tânără în vârstă de 24 de ani, a fost eliberat din închisoare și susține că este nevinovat.
Procuratura din Paris a anunțat, marți, că rapperul și alți doi suspecți - garda sa de corp și un prieten - au fost arestați sub suspiciunea de viol și infracțiuni legate de consumul de droguri.
Chris Brown a primit permisiunea de a părăsi Franța, dar o anchetă este în desfășurare.
Marți seară, Chris Brown a publicat un mesaj pe contul său de pe rețeaua de socializare online Instagram: "Vreau să fie perfect clar... Este fals. Este o dovadă de lipsă de respect la adresa fiicei și familiei mele și (fapta de care este acuzat , n.r.) este împotriva caracterului meu".
Dacă va fi găsit vinovat, Brown, în vârstă de 29 de ani, riscă o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare, potrivit legislației franceze.
Fapta ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, într-un hotel de lux din Paris.
Artistul ar fi cunoscut-o pe presupusa victimă într-un club de noapte și ar fi convins-o să îl însoțească în camera de hotel, împreună cu mai multe femei. Tânăra spune că a fost violată după ce a rămas singură cu rapperul. De ea ar fi abuzat și un prieten al lui Chris Brown, precum și garda de corp a rapperului.
Sursa